1. Strada Cetatii din Floresti e inchisa partial pentru masini. Pentru pietoni e o lunga portiune cu noroi. Folositi cu incredere cizmele de guma. E ultimul trend in materie de incaltaminte.
2. Eurovisionul s-a terminat cu victoria Germaniei(Lena cu Satellite). Daca va place Lena incercati sa ascultati Kate Nash. E de 100 de ori mai buna. Sau Lilly Allen.
3. Site-ul meu preferat de carti in engleza are un concurs . The Book Depository are preturi aproape la fel cu Amazonul, dar face livrare gratuita in toata lumea.
4. Filip si-a luat carnetul. Be afraid.
5. La multi ani de ziua copiilor.
Se afișează postările cu eticheta floresti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta floresti. Afișați toate postările
marți, 1 iunie 2010
miercuri, 24 martie 2010
In Floresti, aseara
Ieri seara am fost la dansuri de societate in Floresti. Am dansat tango. E mai greu decat credeti. Tipul din Familia Adams parea ca se distreaza cand dansa cu un trandafir intre dinti. In realitate,
dupa vreo cateva ture de "slow, slow, quick, quick" incepi sa iti dai seama ca: 1. daca picioarele pot sa fie contorsionate in toate directiile nu inseamna neaparat ca e o idee buna sa faci asta. 2. Daca doamne doamne vroia sa ne sprijinim pe varfurile degetelor, ne-ar fi dat copite.
Oricum, dupa o ora jumate de tango am ajuns la formula perfecta. Tangoul e 50% atitudine si 15% looks. Restul de procente pana la 100% e diferenta dintre noi care faceam intoarcerile de parca ne-ar fi infipt cineva un par in partea dorsala si tanti profesoara de dans care dansa ca o argentinianca veritabila. Nu conteaza, pariez ca nici ea nu stie sa implementeze algoritmul lui Dijkstra. Sau heap sort. Hah, i feel better.
Oricum, partea cea mai distractiva(?) a povestii abia acum incepe. Cum spuneam, aseara veneam de la dansuri si eram pe Eroilor, cand ne intalnim cu o tipa care vorbea la telefon cu cineva. Cineva-ul respectiv era cu masina se pare si nu cunostea Florestiul. Tipa era pe jos si nu cunostea nici ea Florestiul, dar trebuiau sa se intalneasca. Evident, mission impossible. Sau baba oarba pe intuneric cu toti participantii legati la ochi. Orice intalnire e pur aleatoare si legata de miscarea browniana.
Tipa ne intreaba daca stim ceva biserica in constructie prin apropiere, ca persoana cu masina tocmai oprise langa ea. Noi ii zicem ca stim mai multe. Imi vine o idee, ii zic "spuneti-i ca sunteti langa ferma". Asta de obicei e deajuns, majoritatea lumii se descurca cu reperul asta. Persoana cu masina insa batman, batman. Si atunci Filip intervine salvator cu o idee geniala. Zice "intrebati-l daca e cu masina pe o strada asfaltata". I know, suna distractiv. Avem o singura strada asfaltata in toata zona noastra in Floresti. Restul sunt alei dintre blocuri, cimentate cu banii constructorilor. O singura strada. Si nici aia gata. Avem si o gluma pe tema asta. Cum stii daca urmeaza sa ninga maine? Pai te uiti daca azi incep lucrarile de asfaltare pe Eroilor. Haz de necaz.
dupa vreo cateva ture de "slow, slow, quick, quick" incepi sa iti dai seama ca: 1. daca picioarele pot sa fie contorsionate in toate directiile nu inseamna neaparat ca e o idee buna sa faci asta. 2. Daca doamne doamne vroia sa ne sprijinim pe varfurile degetelor, ne-ar fi dat copite.
Oricum, dupa o ora jumate de tango am ajuns la formula perfecta. Tangoul e 50% atitudine si 15% looks. Restul de procente pana la 100% e diferenta dintre noi care faceam intoarcerile de parca ne-ar fi infipt cineva un par in partea dorsala si tanti profesoara de dans care dansa ca o argentinianca veritabila. Nu conteaza, pariez ca nici ea nu stie sa implementeze algoritmul lui Dijkstra. Sau heap sort. Hah, i feel better.
Oricum, partea cea mai distractiva(?) a povestii abia acum incepe. Cum spuneam, aseara veneam de la dansuri si eram pe Eroilor, cand ne intalnim cu o tipa care vorbea la telefon cu cineva. Cineva-ul respectiv era cu masina se pare si nu cunostea Florestiul. Tipa era pe jos si nu cunostea nici ea Florestiul, dar trebuiau sa se intalneasca. Evident, mission impossible. Sau baba oarba pe intuneric cu toti participantii legati la ochi. Orice intalnire e pur aleatoare si legata de miscarea browniana.
Tipa ne intreaba daca stim ceva biserica in constructie prin apropiere, ca persoana cu masina tocmai oprise langa ea. Noi ii zicem ca stim mai multe. Imi vine o idee, ii zic "spuneti-i ca sunteti langa ferma". Asta de obicei e deajuns, majoritatea lumii se descurca cu reperul asta. Persoana cu masina insa batman, batman. Si atunci Filip intervine salvator cu o idee geniala. Zice "intrebati-l daca e cu masina pe o strada asfaltata". I know, suna distractiv. Avem o singura strada asfaltata in toata zona noastra in Floresti. Restul sunt alei dintre blocuri, cimentate cu banii constructorilor. O singura strada. Si nici aia gata. Avem si o gluma pe tema asta. Cum stii daca urmeaza sa ninga maine? Pai te uiti daca azi incep lucrarile de asfaltare pe Eroilor. Haz de necaz.
vineri, 22 ianuarie 2010
Sunt prea tanara ca sa spun "Copii din ziua de astazi"
... dar nu ma pot abtine.
Una dintre chestiile misto la statul in Floresti e ca merg cu autobuzul la job. Da, stiu, o sa ziceti ce e asa de misto in asta, ca oricum pierzi super mult timp in statie si ca ar fi mult mai buna o masina.
Treaba e ca a mersul cu autobuzul e cumva o chestie asa.. de comunitate. Nu poti sa mergi cu busul de doua ori pe zi cate 30-40 de minute pe tura fara sa incepi sa iti cunosti tovarasii de drum, fara sa incepi incetul cu incetul sa intri in viata lor.
Nu poti sa nu tragi cu urechea la vaitaturile unei tanti care se plange de copii sau sa nu admiri bebelusii grasi care adorm dimineata cand sunt dusi la gradinita. Si incepi sa ii denumesti in gand pe fiecare dintre ei. De exemplu pe "The fat baby"(bebele gras) l-am salvat intr-o dimineata de la o cazatura sanatoasa, cand mama lui care il tinea in brate s-a impiedicat pe scara de la autobuz si era sa il striveasca de asfalt.
Sau mai e "The gay guy" de care ne ferim ca de ciuma dupa ce am stat de vreo doua ori langa el in autobuz si a trancanit una intr-una pe tot parcursul drumului. Sau "Richard al treilea" botezat asa pentru ca zice Filip ca seamana cu un actor.
Ajungem acuma si la subiectul postului de azi: "The cool kids at the end of the bus".
Astia sunt niste copii de liceu care merg in fiecare dimineata cu busul in Manastur. Sunt majoritatea baieti dar printre ei sunt si cateva fete. Asculta muzica rap la mobile. Sunt "cool". Sunt "trendy". Si sunt asa draguti cum incearca ei sa para mari si tari, cand de fapt stii ca daca se incrunta mamicile lor o data, instant fac in pantaloni.
Adica au fost draguti pana azi dimineata. Cand am stat in fata lor pe scaun si i-am auzit povestind.
"Ma tu cu ce bus vii azi inapoi?"
"Cu ala de 1."
"Da de ce ma? Ce-ai patit de stai pana la ora aia? Hai mai cu ala de 11."(nota redactorului: adica sa chiuleasca)
"Nu pot ma, ca am chimie ultima ora si am un 1 sau un 2 si tre sa trec si eu."
"Iti trebuie un 9 ca sa treci ma."
"Nu ma, doi de 7."(nota redactorului: nici macar ambitie nu are.)
"Ma da tu ai ghiozdanul cu tine. Ce-ai patit de ti-ai adus cartile cu tine?"
"Nu ma. Am sandwichuri."
Deci vorba lui Filip. Bine ca am facut Politehnica, ca mai avem o sansa. Muncim cat de mult putem acuma cat suntem tineri si incercam sa facem un robot inteligent, care sa poata sa suplineasca un medic sau un inginer. Ca dupa ce imbatranim noi, la generatia actuala, inteligenta nu o sa fie usor de gasit.
Una dintre chestiile misto la statul in Floresti e ca merg cu autobuzul la job. Da, stiu, o sa ziceti ce e asa de misto in asta, ca oricum pierzi super mult timp in statie si ca ar fi mult mai buna o masina.
Treaba e ca a mersul cu autobuzul e cumva o chestie asa.. de comunitate. Nu poti sa mergi cu busul de doua ori pe zi cate 30-40 de minute pe tura fara sa incepi sa iti cunosti tovarasii de drum, fara sa incepi incetul cu incetul sa intri in viata lor.
Nu poti sa nu tragi cu urechea la vaitaturile unei tanti care se plange de copii sau sa nu admiri bebelusii grasi care adorm dimineata cand sunt dusi la gradinita. Si incepi sa ii denumesti in gand pe fiecare dintre ei. De exemplu pe "The fat baby"(bebele gras) l-am salvat intr-o dimineata de la o cazatura sanatoasa, cand mama lui care il tinea in brate s-a impiedicat pe scara de la autobuz si era sa il striveasca de asfalt.
Sau mai e "The gay guy" de care ne ferim ca de ciuma dupa ce am stat de vreo doua ori langa el in autobuz si a trancanit una intr-una pe tot parcursul drumului. Sau "Richard al treilea" botezat asa pentru ca zice Filip ca seamana cu un actor.
Ajungem acuma si la subiectul postului de azi: "The cool kids at the end of the bus".
Astia sunt niste copii de liceu care merg in fiecare dimineata cu busul in Manastur. Sunt majoritatea baieti dar printre ei sunt si cateva fete. Asculta muzica rap la mobile. Sunt "cool". Sunt "trendy". Si sunt asa draguti cum incearca ei sa para mari si tari, cand de fapt stii ca daca se incrunta mamicile lor o data, instant fac in pantaloni.
Adica au fost draguti pana azi dimineata. Cand am stat in fata lor pe scaun si i-am auzit povestind.
"Ma tu cu ce bus vii azi inapoi?"
"Cu ala de 1."
"Da de ce ma? Ce-ai patit de stai pana la ora aia? Hai mai cu ala de 11."(nota redactorului: adica sa chiuleasca)
"Nu pot ma, ca am chimie ultima ora si am un 1 sau un 2 si tre sa trec si eu."
"Iti trebuie un 9 ca sa treci ma."
"Nu ma, doi de 7."(nota redactorului: nici macar ambitie nu are.)
"Ma da tu ai ghiozdanul cu tine. Ce-ai patit de ti-ai adus cartile cu tine?"
"Nu ma. Am sandwichuri."
Deci vorba lui Filip. Bine ca am facut Politehnica, ca mai avem o sansa. Muncim cat de mult putem acuma cat suntem tineri si incercam sa facem un robot inteligent, care sa poata sa suplineasca un medic sau un inginer. Ca dupa ce imbatranim noi, la generatia actuala, inteligenta nu o sa fie usor de gasit.
Postări
