Urmatorul an, adica. Si daca se poate, un an mai putin agitat.
2011 a fost un an plin. Si agitat. Si cu o groaza de schimbari. Am reusit sa ne platim creditul. Ne-am schimbat joburile. Am vizitat China si am urcat pe Marele Zid. Am vizitat Londra din nou si ne-am plimbat prin Kings Cross, gara unde s-au filmat scene din Harry Potter. Cred ca am avut asa un zambet mare mare mare pe fata in ziua aia! Si acuma cand imi aduc aminte mi se picteaza un zambet de la o ureche la alta. Muggles, heck yeah!!!
Partea mai obositoare a fost ca am facut o gramada de drumuri, unele pentru job si altele pentru distractie, dar oricum, timp petrecut departe de casa si fara oameni dragi in apropiere.
Pentru 2012, sincer nu-mi doresc altceva decat sa mi se termine delegatia in Germania si sa ma pot intoarce acasa. Si daca se poate, sa nu mai folosesc avionul de loc in scopuri personale. Mi s-a facut asa o lehamite de avioane dupa excursia din China, cand am schimbat cu totul 5 avioane in 2 saptamani, incat prefer sa fac o zi cu masina decat sa ma trezesc la 4 dimineata ca sa ajung la aeroport si sa iau avionul la 6, pentru ca apoi sa pierd vremea asteptand conexiuni prin aeroporturi. Si sa nu mai vorbim de aterizari, ca am avut anul asta parte de cateva mai putin reusite, la una chiar s-a inclinat avionul serios, de incepusem sa revizuiesc in gand instructiunile de urgenta si sa localizez iesirile de urgenta.
Asa ca in 2012 nu mai vreau sa fac minuni de vitejie, nici nu mai vreau sa vizitez locuri exotice si tinuturi indepartate. Vreau doar sa am timp. Timp sa pot sa imi duc la bun sfarsit proiectele incepute, amanate si pe jumatate abandonate din 2011. Sa am vreme sa mai merg la un final de saptamana la Dangau si sa nu fac nimic altceva decat sa stau intinsa in gradina la soare, citind o carte.
Nimic deosebit doar lucruri simple si o viata normala, cred ca asta e motto-ul meu pentru 2012. Si sa urc pe Ineu :).
duminică, 1 ianuarie 2012
miercuri, 28 decembrie 2011
Strutul de Craciun
De Craciunul asta, ca mai toti anii de altfel, am ajuns la Bistrita chiar in Ajun, exact la timp ca sa primesc cadouri sub brad si sa ascult colindatorii. Anul asta au fost mai putini ca in alti ani, dar noh, tot am auzit o colinda de la baiatul lui nenea Mitica de la 3.
Traditia a fost deci respectata.
Tata a incercat sa fure, ca de obicei, toate cadourile de sub brad. Si tot ca de obicei, cand nu a reusit, s-a aruncat asupra cadoului mai mare si a declarat sus si tare ca e sigur ca punga cea mai mare trebuie ii apartina. Spre surprinderea lui, anul asta cadoul cel mai mare chiar ii era destinat, asa ca ne-am desfacut in pace restul de pungi si cutii si cu multe aaahh-uri si uuuhh-uri si "ioi ce fain"-uri, ne-am probat, aranjat si admirat reciproc captura de Craciun.
Traditia a fost deci respectata.
Si tot ca de obicei, a doua zi de Craciun am decis sa ne plimbam un pic prin Bistrita, care e asa de frumoasa de Craciun. Am trecut pe langa fostul meu liceu pe care i-l arat in fiecare an lui Filip si ii zic "uite, aici pe terenul asta de sport am lesinat eu la orele lui Nasaudeanu". Apoi ne-am indreptat cu pasi vioi spre biserica din centrul orasului, pentru ca plimbarea noastra ne duce de obicei "pe Sugalete".
Am admirat turla noua a bisericii sasesti, refacuta dupa incendiul care a distrus-o complet acum cativa ani si ne pregateam sa ne intoarcem acasa.
Traditia fusese respectata.
Si atunci, ca-n filmele cu prosti, aparu el. Strutul.
O aratare mov, cat un om de inalta, cu pulpe groase de velociraptor, acoperit de margarete albe si impodobit cu o coroana aurie, probabil dupa moda magilor. O, dulce nebunie!
Aveam sa aflu mai apoi, cand am chestionat-o cu o fascinatie morbida pe mama, ca strutii (vreo 8), imprastiati prin tot orasul, nu sunt, cum gresit presupusesem eu, strans legati de spiritul Craciunului. Nu au fost instalati in miez de noapte de catre un autor necunoscut, cu simturile anesteziate de prea mult ler si urechile inca bubuind a Hrusca. Nu, strutii acestia nu sunt temporari, sunt emanatia permanenta a unui primar care i-a declarat simbolul orasului, meniti sa ne marcheze locurile importante din urbe cu alura lor diafana de pasare ce nu poate sa zboare. O, dulce, dulce nebunie!
Dar pentru mine strutul acesta a devenit un nou simbol. Un "ping" poetic pe care l-a emis ultima roata din creierul supraincalzit al primarului bistritean, atunci cand a renuntat la lupta pentru supravietuire intr-o lume atat de cruda.
Un simbol al luptei neincetate care se duce de cand omul a reusit pentru prima oara sa coboare din copac, cand s-au rostit prima oara cuvintele eroice "Futu-i c-am ratat creaga". Nu e o lupta intre bine si rau cum gresit ati fi putut sa presupuneti, ci o lupta mult mai epica, mult mai teribila, o lupta intre prostia omeneasca pe deoparte si intregul univers, pe partea adversa.
Strutul acesta e un semn ca omul castiga.
Traditia a fost deci respectata.
Tata a incercat sa fure, ca de obicei, toate cadourile de sub brad. Si tot ca de obicei, cand nu a reusit, s-a aruncat asupra cadoului mai mare si a declarat sus si tare ca e sigur ca punga cea mai mare trebuie ii apartina. Spre surprinderea lui, anul asta cadoul cel mai mare chiar ii era destinat, asa ca ne-am desfacut in pace restul de pungi si cutii si cu multe aaahh-uri si uuuhh-uri si "ioi ce fain"-uri, ne-am probat, aranjat si admirat reciproc captura de Craciun.
Traditia a fost deci respectata.
Si tot ca de obicei, a doua zi de Craciun am decis sa ne plimbam un pic prin Bistrita, care e asa de frumoasa de Craciun. Am trecut pe langa fostul meu liceu pe care i-l arat in fiecare an lui Filip si ii zic "uite, aici pe terenul asta de sport am lesinat eu la orele lui Nasaudeanu". Apoi ne-am indreptat cu pasi vioi spre biserica din centrul orasului, pentru ca plimbarea noastra ne duce de obicei "pe Sugalete".
Am admirat turla noua a bisericii sasesti, refacuta dupa incendiul care a distrus-o complet acum cativa ani si ne pregateam sa ne intoarcem acasa.
Traditia fusese respectata.
Si atunci, ca-n filmele cu prosti, aparu el. Strutul.
O aratare mov, cat un om de inalta, cu pulpe groase de velociraptor, acoperit de margarete albe si impodobit cu o coroana aurie, probabil dupa moda magilor. O, dulce nebunie!
Aveam sa aflu mai apoi, cand am chestionat-o cu o fascinatie morbida pe mama, ca strutii (vreo 8), imprastiati prin tot orasul, nu sunt, cum gresit presupusesem eu, strans legati de spiritul Craciunului. Nu au fost instalati in miez de noapte de catre un autor necunoscut, cu simturile anesteziate de prea mult ler si urechile inca bubuind a Hrusca. Nu, strutii acestia nu sunt temporari, sunt emanatia permanenta a unui primar care i-a declarat simbolul orasului, meniti sa ne marcheze locurile importante din urbe cu alura lor diafana de pasare ce nu poate sa zboare. O, dulce, dulce nebunie!
Dar pentru mine strutul acesta a devenit un nou simbol. Un "ping" poetic pe care l-a emis ultima roata din creierul supraincalzit al primarului bistritean, atunci cand a renuntat la lupta pentru supravietuire intr-o lume atat de cruda.
Un simbol al luptei neincetate care se duce de cand omul a reusit pentru prima oara sa coboare din copac, cand s-au rostit prima oara cuvintele eroice "Futu-i c-am ratat creaga". Nu e o lupta intre bine si rau cum gresit ati fi putut sa presupuneti, ci o lupta mult mai epica, mult mai teribila, o lupta intre prostia omeneasca pe deoparte si intregul univers, pe partea adversa.
Strutul acesta e un semn ca omul castiga.
joi, 1 decembrie 2011
Romanii sunt doar oameni normali
In Romania intotdeauna au existat 2 curente de gandire. Unul care zice ca romanii au steaua in frunte, ca au cei mai buni sportivi, cei mai buni inventatori, cei mai olimpici olimpici, etc. Cealalta tabara e dimpotriva convinsa ca nu exista nici o tara pe lume care sa fie mai urata ca Romania, mai murdara, mai plina de oameni prosti/smecherasi/tigani etc. Ca Romanii sunt buda Europei si ca toti ceilalti se uita la noi de sus si ne scuipa in cap.
1 Decembrie e momentul perfect ca retorica celor 2 tabere sa atinga cote impresionante. Si totusi, ca deobicei, adevarul e undeva pe la mijloc. Nu suntem ingerii luminii coborati pe pamant ca sa aduca adevarul suprem, nu suntem nici plamaditi din gunoiul de grajd ce i-a ramas lui Dumnezeu dupa ce a terminat de arat pamantul. Suntem doar oameni normali, cu momentele noastre de geniu si momentele noastre de slabiciune. Cateodata suntem exceptionali in mizerie, alteori in frumusete, insa in majoritatea timpului suntem cam ca mai toti ceilalti, normali.
Am spalat vase in State o vara intreaga, am trait viata de student in China comunista si am programat in/pentru Anglia, Franta, Germania, etc. Peste tot pe unde am trecut am intalnit si oameni buni si oameni rai, si oameni destepti si oameni prosti, si oameni muncitori si oameni lenesi. Nu poti compara o natiune cu alta si sa zici, da ma, uite nemtii sunt cei mai buni, cehii pe undeva pe la mijloc si indienii varza. Nu poti sa faci asta pentru ca nu exista o natie undeva pe pamantul asta care sa fie cea mai buna in toate. Daca ar fi, ar domina Pamantul.
Sigur, chinezii sunt foarte muncitori, dar in acelasi timp, daca privesti istoric, iti dai seama ca de fiecare data cand ajung intr-o stare de prosperitate maxima, isi distrug civilizatia din interior. De aia si au o vorba - la noi o dinastie tine cam 200-300 de ani, apoi avem razboi civil.
Sigur, indienii sunt probabil cei mai credinciosi oameni ( au zei cu sutele deci au de unde alege) si de asemenea, credinta lor e una dintre cele mai pasnice, dar nu mi-as dori sa traiesc in India. E mult prea multa inegalitate in tara aia, unii au totul si altii nu au nimic.
Germanii sunt una dintre cele mai eficiente natii pe care le cunosc, dar cateodata eficienta asta e canalizata spre a gasi cel mai bun mod in care sa transformi un om in fertilizator agricol. No, thank you.
Rusii sunt de o sensibilitate rara, au dat omenirii mari compozitori si scritori, dar adevarul e ca la betie toti suntem sensibili si incepem sa vedem lumea cu alti ochi.
Si romanii? Romanii sunt niste oameni adaptabili. Asta inseamna ca oriunde i-ai trimite, se descurca. Inseamna ca fie in Spania la capsuni sau in Canada la programat sau studiaza in State ori la Paris, romanii prospera. Suntem ca sobolanii. Nu neaparat cele mai placute dintre animale, dar cu siguranta unele dintre cele mai adaptate la mediu. Tigrii si leii sunt impresionanti, dar de cele mai multe ori ii vezi doar ca trofee montate pe un zid. Sobolanii in schimb, au colonizat pamantul, (ducand cu ei, in unele cazuri ciuma bubonica in paranteza fie spus).
1 Decembrie e momentul perfect ca retorica celor 2 tabere sa atinga cote impresionante. Si totusi, ca deobicei, adevarul e undeva pe la mijloc. Nu suntem ingerii luminii coborati pe pamant ca sa aduca adevarul suprem, nu suntem nici plamaditi din gunoiul de grajd ce i-a ramas lui Dumnezeu dupa ce a terminat de arat pamantul. Suntem doar oameni normali, cu momentele noastre de geniu si momentele noastre de slabiciune. Cateodata suntem exceptionali in mizerie, alteori in frumusete, insa in majoritatea timpului suntem cam ca mai toti ceilalti, normali.
Am spalat vase in State o vara intreaga, am trait viata de student in China comunista si am programat in/pentru Anglia, Franta, Germania, etc. Peste tot pe unde am trecut am intalnit si oameni buni si oameni rai, si oameni destepti si oameni prosti, si oameni muncitori si oameni lenesi. Nu poti compara o natiune cu alta si sa zici, da ma, uite nemtii sunt cei mai buni, cehii pe undeva pe la mijloc si indienii varza. Nu poti sa faci asta pentru ca nu exista o natie undeva pe pamantul asta care sa fie cea mai buna in toate. Daca ar fi, ar domina Pamantul.
Sigur, chinezii sunt foarte muncitori, dar in acelasi timp, daca privesti istoric, iti dai seama ca de fiecare data cand ajung intr-o stare de prosperitate maxima, isi distrug civilizatia din interior. De aia si au o vorba - la noi o dinastie tine cam 200-300 de ani, apoi avem razboi civil.
Sigur, indienii sunt probabil cei mai credinciosi oameni ( au zei cu sutele deci au de unde alege) si de asemenea, credinta lor e una dintre cele mai pasnice, dar nu mi-as dori sa traiesc in India. E mult prea multa inegalitate in tara aia, unii au totul si altii nu au nimic.
Germanii sunt una dintre cele mai eficiente natii pe care le cunosc, dar cateodata eficienta asta e canalizata spre a gasi cel mai bun mod in care sa transformi un om in fertilizator agricol. No, thank you.
Rusii sunt de o sensibilitate rara, au dat omenirii mari compozitori si scritori, dar adevarul e ca la betie toti suntem sensibili si incepem sa vedem lumea cu alti ochi.
Si romanii? Romanii sunt niste oameni adaptabili. Asta inseamna ca oriunde i-ai trimite, se descurca. Inseamna ca fie in Spania la capsuni sau in Canada la programat sau studiaza in State ori la Paris, romanii prospera. Suntem ca sobolanii. Nu neaparat cele mai placute dintre animale, dar cu siguranta unele dintre cele mai adaptate la mediu. Tigrii si leii sunt impresionanti, dar de cele mai multe ori ii vezi doar ca trofee montate pe un zid. Sobolanii in schimb, au colonizat pamantul, (ducand cu ei, in unele cazuri ciuma bubonica in paranteza fie spus).
sâmbătă, 26 noiembrie 2011
Capsunar pe plantatii de biti
It's a done deal. De maine voi fi si eu capsunareasa in Europa de Vest, lucrand pe campiile nesfarsite ale softului german.
E doar temporar, doar vreo 6 luni, dar noh, o sa am ocazia sa vad cum e sa iti lasi casa si familia ca sa pleci pe alte meleaguri. Partea buna e ca noi, programatorii, muncim cu capul nu cu sapa, dar oricum ar fi, tot capsunar se cheama ca esti - plecat de acasa, parte din statistica oficiala a romanilor care trimit bani in tara.
Cateodata ma gandesc ca noi programatorii traim o viata super fericita. Ok, traim in Romania, dar suntem cumva izolati in propriul nostru balon de sapun in care e cald si bine. N-avem treaba cu sistemul sanitar din Romania, majoritatea firmelor iti ofera o asigurare medicala privata. Nici macar cu birocratia nu avem atata de luptat, firmele mai mari de soft au de obicei oameni dedicati care sa se ocupe de hartogaraie si sa ii protejeze pe sarmanii programatori de nevoia de a sta la cozi.
Chiar si acuma cand plec sa lucrez in Germania, nu plec pentru ca nu imi gasesc de lucru in tara sau ca sa castig mai mult sau dintr-o necesitate. Nu, plec pentru ca proiectul e fain, plec ca sa vad cum se traieste intr-o tara "civilizata", plec ca sa vizitez Germania si o fac pe banii altora. Programmers live a charmed life.
Bine inteles, exista reversul medaliei. Ne inconjoara firmele intr-un balon de sapun nu din dragoste ci din profit. Sa nu cumva sa ni se distraga atentia de la cod, de la deadline, de la munca. Sa fie siguri ca dam 100% in fiecare zi sau ideal 110%. Suntem pretuiti doar pentru creier si abilitatea de a scrie frumos pe tastatura. Suntem o resursa. Dar macar una rara.
E doar temporar, doar vreo 6 luni, dar noh, o sa am ocazia sa vad cum e sa iti lasi casa si familia ca sa pleci pe alte meleaguri. Partea buna e ca noi, programatorii, muncim cu capul nu cu sapa, dar oricum ar fi, tot capsunar se cheama ca esti - plecat de acasa, parte din statistica oficiala a romanilor care trimit bani in tara.
Cateodata ma gandesc ca noi programatorii traim o viata super fericita. Ok, traim in Romania, dar suntem cumva izolati in propriul nostru balon de sapun in care e cald si bine. N-avem treaba cu sistemul sanitar din Romania, majoritatea firmelor iti ofera o asigurare medicala privata. Nici macar cu birocratia nu avem atata de luptat, firmele mai mari de soft au de obicei oameni dedicati care sa se ocupe de hartogaraie si sa ii protejeze pe sarmanii programatori de nevoia de a sta la cozi.
Chiar si acuma cand plec sa lucrez in Germania, nu plec pentru ca nu imi gasesc de lucru in tara sau ca sa castig mai mult sau dintr-o necesitate. Nu, plec pentru ca proiectul e fain, plec ca sa vad cum se traieste intr-o tara "civilizata", plec ca sa vizitez Germania si o fac pe banii altora. Programmers live a charmed life.
Bine inteles, exista reversul medaliei. Ne inconjoara firmele intr-un balon de sapun nu din dragoste ci din profit. Sa nu cumva sa ni se distraga atentia de la cod, de la deadline, de la munca. Sa fie siguri ca dam 100% in fiecare zi sau ideal 110%. Suntem pretuiti doar pentru creier si abilitatea de a scrie frumos pe tastatura. Suntem o resursa. Dar macar una rara.
vineri, 11 noiembrie 2011
O luna nebuna, nebuna, nebuna
Cateodata mi-as dori sa pot sa ma izolez de lumea inconjuratoare, sa pot sa uit sa citesc stirile pe hotnews in fiecare dimineata, sa nu deschid radioul pe programele de stiri si sa nu cumva sa trec pe langa un chiosc cu ziare.
Pentru ca oriunde te uiti, in ultima vreme, toata lumea e parca cuprinsa de nebunie. Primarul Clujului e in arest pentru coruptie. Acum doua zile un preot si sotia lui au fost omorati intr-un accident de masina in Floresti in timp ce incercau sa treaca strada printr-un loc nepermis. Si apropo de accidente, si Huidu a omorat niste oameni. Grecia e in criza de ceva vreme si nici Italia nu se simte mai bine. Muhamad Ghadafi e mort, rupt in bucati de catre propriul lui popor. In Statele Unite protestatarii de pe Wall Street sunt luati in ras de catre alti protestatari, miscarea Tea Party, pentru ca nu-i asa, revolutionarii nostri sunt mai buni decat revolutionarii lor.
Si Germania vorbeste despre razboi.
Asta e cred ceea ce ma sperie cel mai tare. Ca toata aceasta violenta cu care suntem bombardati zilnic va escalada la un moment dat destul de mult incat sa avem un razboi. Ca vom ajunge sa repetam istoria, ca vom avea un alt hitler, un alt stalin, ca toata durerea si ura si lacomia care plutesc acuma in lume ca un puroi peste o rana infectata, toate frustrarile astea o sa izbucneasca la un moment dat intr-un razboi.
Si stiu exact de ce mi-e atata de teama de asta. Pentru ca mi-am trait buna parte din copilarie ascultand povestiri din razboi. Alti copii poate ca adormeau seara cu povesti cu feti frumosi si zane, insa eu am avut parte de ceva mai real. Unul dintre bunici imi citea din biblie. Badea imi spunea povesti de pe front din al doilea razboi mondial. Poate ca azi psihologii ar zice ca nu e cel mai bun lucru pe care sa il povestesti unui copil de trei ani, dar povestile batranilor sunt spuse ca sa inveti ceva din ele, sa nu mai repeti pacatele celor dinaintea ta.
Badea a fost prizonier la rusi timp de 3 ani dupa terminarea razboiului. Imi aduc aminte ca prin vis povestile lui, nici macar nu stiu sigur daca asta e povestea lui sau povestea altcuiva, dar nu cred ca o sa o uit niciodata si poate intr-o zi o sa o povestesc si eu copiilor mei. Cum Maicuta si Badea nu erau casatoriti dar erau promisi unul altuia. Cum Badea a ajuns in razboi si apoi, cum a ramas prizonier la rusi dupa ce s-a terminat razboiul. Cum toate femeile din sat i-au zis Maicutei sa uite de el si sa se marite ca nu se mai intoarce. Cum prizonierii de razboi au fost impartiti pe la familii de rusi ca sa ii ajute la munca si cum erau legati cu lanturi in cocina porcilor. Cum intr-o zi Badea i-a facut o jucarie unui copil rus. Cum intr-o noapte rusul nu l-a mai legat. Si cum Maicuta l-a asteptat trei ani chiar daca devenea, incet, incet, fata batrana si nimeni nu credea ca Badea se va mai intoarce acasa vreodata. Si cum totusi Badea s-a intors.
Asta inseamna razboi. Inseamna sa distrugi vieti. Inseamna sa uiti ca oamenii de pe cealalta parte a frontierei, oamenii de pe cealalta parte a unei linii trase in nisip sunt si ei oameni. Ca plang si rad si iubesc la fel ca si tine, ca sangereaza la fel de rosu ca si tine. Inseamna sa iti pierzi umanitatea.
In Europe and America, there's a growing feeling of hysteria
Conditioned to respond to all the threats
In the rhetorical speeches of the Soviets
Mr. Krushchev said we will bury you
I don't subscribe to this point of view
It would be such an ignorant thing to do
If the Russians love their children too
There is no historical precedent
To put the words in the mouth of the President
There's no such thing as a winnable war
It's a lie we don't believe anymore
Mr. Reagan says we will protect you
I don't subscribe to this point of view
Believe me when I say to you
I think the Russians love their children too
Pentru ca oriunde te uiti, in ultima vreme, toata lumea e parca cuprinsa de nebunie. Primarul Clujului e in arest pentru coruptie. Acum doua zile un preot si sotia lui au fost omorati intr-un accident de masina in Floresti in timp ce incercau sa treaca strada printr-un loc nepermis. Si apropo de accidente, si Huidu a omorat niste oameni. Grecia e in criza de ceva vreme si nici Italia nu se simte mai bine. Muhamad Ghadafi e mort, rupt in bucati de catre propriul lui popor. In Statele Unite protestatarii de pe Wall Street sunt luati in ras de catre alti protestatari, miscarea Tea Party, pentru ca nu-i asa, revolutionarii nostri sunt mai buni decat revolutionarii lor.
Si Germania vorbeste despre razboi.
Asta e cred ceea ce ma sperie cel mai tare. Ca toata aceasta violenta cu care suntem bombardati zilnic va escalada la un moment dat destul de mult incat sa avem un razboi. Ca vom ajunge sa repetam istoria, ca vom avea un alt hitler, un alt stalin, ca toata durerea si ura si lacomia care plutesc acuma in lume ca un puroi peste o rana infectata, toate frustrarile astea o sa izbucneasca la un moment dat intr-un razboi.
Si stiu exact de ce mi-e atata de teama de asta. Pentru ca mi-am trait buna parte din copilarie ascultand povestiri din razboi. Alti copii poate ca adormeau seara cu povesti cu feti frumosi si zane, insa eu am avut parte de ceva mai real. Unul dintre bunici imi citea din biblie. Badea imi spunea povesti de pe front din al doilea razboi mondial. Poate ca azi psihologii ar zice ca nu e cel mai bun lucru pe care sa il povestesti unui copil de trei ani, dar povestile batranilor sunt spuse ca sa inveti ceva din ele, sa nu mai repeti pacatele celor dinaintea ta.
Badea a fost prizonier la rusi timp de 3 ani dupa terminarea razboiului. Imi aduc aminte ca prin vis povestile lui, nici macar nu stiu sigur daca asta e povestea lui sau povestea altcuiva, dar nu cred ca o sa o uit niciodata si poate intr-o zi o sa o povestesc si eu copiilor mei. Cum Maicuta si Badea nu erau casatoriti dar erau promisi unul altuia. Cum Badea a ajuns in razboi si apoi, cum a ramas prizonier la rusi dupa ce s-a terminat razboiul. Cum toate femeile din sat i-au zis Maicutei sa uite de el si sa se marite ca nu se mai intoarce. Cum prizonierii de razboi au fost impartiti pe la familii de rusi ca sa ii ajute la munca si cum erau legati cu lanturi in cocina porcilor. Cum intr-o zi Badea i-a facut o jucarie unui copil rus. Cum intr-o noapte rusul nu l-a mai legat. Si cum Maicuta l-a asteptat trei ani chiar daca devenea, incet, incet, fata batrana si nimeni nu credea ca Badea se va mai intoarce acasa vreodata. Si cum totusi Badea s-a intors.
Asta inseamna razboi. Inseamna sa distrugi vieti. Inseamna sa uiti ca oamenii de pe cealalta parte a frontierei, oamenii de pe cealalta parte a unei linii trase in nisip sunt si ei oameni. Ca plang si rad si iubesc la fel ca si tine, ca sangereaza la fel de rosu ca si tine. Inseamna sa iti pierzi umanitatea.
In Europe and America, there's a growing feeling of hysteria
Conditioned to respond to all the threats
In the rhetorical speeches of the Soviets
Mr. Krushchev said we will bury you
I don't subscribe to this point of view
It would be such an ignorant thing to do
If the Russians love their children too
There is no historical precedent
To put the words in the mouth of the President
There's no such thing as a winnable war
It's a lie we don't believe anymore
Mr. Reagan says we will protect you
I don't subscribe to this point of view
Believe me when I say to you
I think the Russians love their children too
duminică, 2 octombrie 2011
Glume de programatori se intoarce
1. Discutie despre niste elemente de pe o pagina:
tester : "Daca nu sunt tradable sa fie gri, daca nu, sa fie negri"
programator : "African-American ma, nu negri"
2. Discutie despre un coleg care vrea sa plece cu jumatate de ora mai devreme:
programator1 : da' daca vine boss-ul dupa ce pleaca si ne intreaba unde e?
programator2 : ii zicem ca e pe invisible.
3. kama sutra in secolul 21 . trist, dar adevarat.
4. NET, .NET
5. Programator1: Wow, tocmai am gasit o metoda care are 120 de parametri...
Programator2: Si are macar comentarii?
Programator3: Comentariile sunt pentru spectatori.
6. KLINGON GUIDE To Writing Perfect Code :
Number 12: “Specifications are for the weak and timid!”
Number 11: “This machine is a piece of GAGH! I need dual Pentium processors if I am to do battle with this code!”
Number 10: “You cannot begin to appreciate Dilbert unless you have read it in the original Klingon!”
Number 9: “Indentation?! I will show you how to indent when I indent your skull!”
Number 8: “What is this talk of ‘release’? Klingons do not ‘release’ software. We uncage our software, letting it leave a bloody trail of designers and quality assurance people in its wake.”
Number 7: “Klingon function calls do not have ‘parameters.’ They have ‘arguments’ . . . and they ALWAYS WIN THEM!”
Number 6: “Debugging? Klingons do not debug. Our software does not coddle the weak.”
Number 5: “I have challenged the entire quality assurance team to a Bat-Leth contest. They will not trouble us again.”
Number 4: “A TRUE Klingon programmer does not comment his code!”
Number 3: “By filing this PTR you have challenged the honor of my family. Prepare to die!”
Number 2: “You question the worthiness of my code? I should kill you where you stand!”
Number 1: “Our users will know fear and cower before our software! Ship it! Ship it and let them flee like the dogs they are!”
tester : "Daca nu sunt tradable sa fie gri, daca nu, sa fie negri"
programator : "African-American ma, nu negri"
2. Discutie despre un coleg care vrea sa plece cu jumatate de ora mai devreme:
programator1 : da' daca vine boss-ul dupa ce pleaca si ne intreaba unde e?
programator2 : ii zicem ca e pe invisible.
3. kama sutra in secolul 21 . trist, dar adevarat.
4. NET, .NET
5. Programator1: Wow, tocmai am gasit o metoda care are 120 de parametri...
Programator2: Si are macar comentarii?
Programator3: Comentariile sunt pentru spectatori.
6. KLINGON GUIDE To Writing Perfect Code :
Number 12: “Specifications are for the weak and timid!”
Number 11: “This machine is a piece of GAGH! I need dual Pentium processors if I am to do battle with this code!”
Number 10: “You cannot begin to appreciate Dilbert unless you have read it in the original Klingon!”
Number 9: “Indentation?! I will show you how to indent when I indent your skull!”
Number 8: “What is this talk of ‘release’? Klingons do not ‘release’ software. We uncage our software, letting it leave a bloody trail of designers and quality assurance people in its wake.”
Number 7: “Klingon function calls do not have ‘parameters.’ They have ‘arguments’ . . . and they ALWAYS WIN THEM!”
Number 6: “Debugging? Klingons do not debug. Our software does not coddle the weak.”
Number 5: “I have challenged the entire quality assurance team to a Bat-Leth contest. They will not trouble us again.”
Number 4: “A TRUE Klingon programmer does not comment his code!”
Number 3: “By filing this PTR you have challenged the honor of my family. Prepare to die!”
Number 2: “You question the worthiness of my code? I should kill you where you stand!”
Number 1: “Our users will know fear and cower before our software! Ship it! Ship it and let them flee like the dogs they are!”
vineri, 9 septembrie 2011
Te lepezi de satana?
Ne-am lepadat. Ne-am terminat creditul pentru apartament. Hurray, hurray and pop the champagne. Nu stiu daca pentru cei fara credite treaba asta va avea vreo insemnatate, dar cu siguranta cei care au avut vreodata credit la viata lor ma vor intelege perfect cand le voi zice ca dintr-o data parca cerul e mai albastru, parca soarele e mai cald si parca un nor negru s-a ridicat de pe mine.
Sa ai credit e o forma de sclavagie mai buna decat orice s-a inventat pana acum in istoria umanitatii. Si inca noi am fost printre ''norocosii'' al caror credit se intindea doar pe 14 ani, si atunci aproape 50% din rata o plateam din principal, dar mi-e groaza sa ma gandesc cat am fi platit dobanda daca am fi avut un credit pe 30 de ani. Pentru nah, bancile nu stiu matematica ca si noi. Cand un om normal se gandeste ca are dobanda de 6% pe an, se asteapta sa plateasca in primul an dobanda de 6%din cati bani a imprumutatat. Ha ha, nici nu se pune problema, bancile, cum spuneam, stiu o alta matematica, in prumul an platesti dobanda pe toti cei 30 de ani si abia un 10-15% din soldul creditului. E extrem de bine pentru banci, pentru ca si daca te destepti dupa o vreme si vrei sa iti returnezi creditul, ei ti-au luat deja dobanda ca si cum te-ai folosit de banii aia pe toata perioada. Asta ca sa nu mai vorbim despre toate comisioanele de analiza dosar, risc, administrare, etc, prin care iti sifoneaza si mai multi bani.
Si totusi, oricat ar parea de ciudat, nu regret ca ne-am luat creditul. Pentru ca 1) acum avem o casa si nu vom mai plati niciodata chirie. Si daca rata la banca e naspa, chiria e si mai rea. Am schimbat destule apartamente in Cluj ca sa stim ca proprietarul e bosul, si te poti trezi oricand dat afara, pentru ca si-a gasit un cumparator, sau se muta ruda din italia, sau din n alte motive.
Si 2) faptul ca am avut un credit ne-a facut sa devenim mai responsabili. Ne-a impins sa ne cautam joburi mult mai bine platite, ne-a invatat ca nu tot ce zboara se mananca si ca 10 milioane pe care nu ii dai pe cel mai de fitze telefon pot sa iti reduca perioada de creditare cu aproape 2 luni, si asta inseamna ca vei plati mai putina dobanda in final.
Am avut noroc cu banca la care ne-am facut creditul, pentru ca si-a respectat la litera contractul, daca scadea euriborul ne scadea rata, si in plus ne-a oferit posibilitatea sa facem rambursari partiale oricand si cu orice suma. La fiecare rambursare aveam de ales intre reducerea ratei sau reducerea perioadei, cea din urma e clar mai avantajoasa, pentru ca iti permite cum spuneam sa reduci totalul de dobanda platita.
Daca ar fi sa sintetizez ce-am invatat in astia 3 ani de rate, ar fi urmatoarele:
- nu cumpara cu credit decat o casa in care sa fii sigur ca iti place sa traiesti, pentru ca oricum o sa te simti al naibii de suparat atunci cand mergi la banca in fiecare luna si vezi cum iti pleaca banii din cont. Daca iti place casa, si iti place sa traiesti in ea, macar o sa iti mai indulceasca supararea.
- nu cumpara o casa pe care nu ti-o permiti. Daca nu poti sa pui deoparte macar 20% din valoarea casei, si aici nu ma refer la banii de nunta, sau din mosteniri, ci la bani pe care ii pui tu deoparte timp de 1-2-3-4 ani, ani in care te familiarizezi cu jugul de a avea in fiecare luna un nenea distractiv ca zanul bancii transilvania care loveste cu bageta si Puff! banii nu mai sunt. E importanta sa faci asta, desi sunt oameni care vor spune, bine, dar eu la preturile de acum inseamna ca nu imi voi permite niciodata sa imi iau casa. Well, I have news for you, daca nu puteti sa faceti asta in fiecare luna timp de 30 de ani, oricum va veti pierde casa. Sunt o groaza de anunturi de executari silite, oameni care credeau ca vor reusi ei cumva sa isi plateasca creditul, dar care acum se vor muta din nou in chirie. Imi pare sincer rau pentru ei, pentru ca au pierdut mai mult decat doar rata pe care au platit-o, au pierdut si multele comisioane de acordare si de ce or mai fi fost. Sunt, sunt daca vreti, intr-o situatie mult mai proasta decat erau inainte, daca si-ar fi tinut banii in banca si ar fi platit chirie.
- si asta ma aduce la punctul 3. Nu te indatora maxim cat poti duce. Sunt oameni care zic, ma, eu nu imi permit sa imi platesc chiria si sa si pun bani deoparte echivalentul unei rate pe luna, dar daca ar fi numai rata, mi-as permite-o fara probleme. Well, nu e chiar asa. Daca nu iti permiti sa pui deoparte, acum cand platesti doar chiria, inseamna ca atunci cand vei avea rata vei fi indatorat la maximul suportabil. Cum au aflat de curand oamenii care au credite in franci elvetieni, asta nu e bine de loc. Nu stii niciodata cand iti scade salarul, iti creste dobanda, sau o combinatie dintre asta doua. Daca esti indatorat la maximul, nu vei face fata nici macar uneia dintre schimbari, daramite amandoua.
La final, well, noi ne-am lepadat de Satana, ceea ce va dorim si voua.
Sa ai credit e o forma de sclavagie mai buna decat orice s-a inventat pana acum in istoria umanitatii. Si inca noi am fost printre ''norocosii'' al caror credit se intindea doar pe 14 ani, si atunci aproape 50% din rata o plateam din principal, dar mi-e groaza sa ma gandesc cat am fi platit dobanda daca am fi avut un credit pe 30 de ani. Pentru nah, bancile nu stiu matematica ca si noi. Cand un om normal se gandeste ca are dobanda de 6% pe an, se asteapta sa plateasca in primul an dobanda de 6%din cati bani a imprumutatat. Ha ha, nici nu se pune problema, bancile, cum spuneam, stiu o alta matematica, in prumul an platesti dobanda pe toti cei 30 de ani si abia un 10-15% din soldul creditului. E extrem de bine pentru banci, pentru ca si daca te destepti dupa o vreme si vrei sa iti returnezi creditul, ei ti-au luat deja dobanda ca si cum te-ai folosit de banii aia pe toata perioada. Asta ca sa nu mai vorbim despre toate comisioanele de analiza dosar, risc, administrare, etc, prin care iti sifoneaza si mai multi bani.
Si totusi, oricat ar parea de ciudat, nu regret ca ne-am luat creditul. Pentru ca 1) acum avem o casa si nu vom mai plati niciodata chirie. Si daca rata la banca e naspa, chiria e si mai rea. Am schimbat destule apartamente in Cluj ca sa stim ca proprietarul e bosul, si te poti trezi oricand dat afara, pentru ca si-a gasit un cumparator, sau se muta ruda din italia, sau din n alte motive.
Si 2) faptul ca am avut un credit ne-a facut sa devenim mai responsabili. Ne-a impins sa ne cautam joburi mult mai bine platite, ne-a invatat ca nu tot ce zboara se mananca si ca 10 milioane pe care nu ii dai pe cel mai de fitze telefon pot sa iti reduca perioada de creditare cu aproape 2 luni, si asta inseamna ca vei plati mai putina dobanda in final.
Am avut noroc cu banca la care ne-am facut creditul, pentru ca si-a respectat la litera contractul, daca scadea euriborul ne scadea rata, si in plus ne-a oferit posibilitatea sa facem rambursari partiale oricand si cu orice suma. La fiecare rambursare aveam de ales intre reducerea ratei sau reducerea perioadei, cea din urma e clar mai avantajoasa, pentru ca iti permite cum spuneam sa reduci totalul de dobanda platita.
Daca ar fi sa sintetizez ce-am invatat in astia 3 ani de rate, ar fi urmatoarele:
- nu cumpara cu credit decat o casa in care sa fii sigur ca iti place sa traiesti, pentru ca oricum o sa te simti al naibii de suparat atunci cand mergi la banca in fiecare luna si vezi cum iti pleaca banii din cont. Daca iti place casa, si iti place sa traiesti in ea, macar o sa iti mai indulceasca supararea.
- nu cumpara o casa pe care nu ti-o permiti. Daca nu poti sa pui deoparte macar 20% din valoarea casei, si aici nu ma refer la banii de nunta, sau din mosteniri, ci la bani pe care ii pui tu deoparte timp de 1-2-3-4 ani, ani in care te familiarizezi cu jugul de a avea in fiecare luna un nenea distractiv ca zanul bancii transilvania care loveste cu bageta si Puff! banii nu mai sunt. E importanta sa faci asta, desi sunt oameni care vor spune, bine, dar eu la preturile de acum inseamna ca nu imi voi permite niciodata sa imi iau casa. Well, I have news for you, daca nu puteti sa faceti asta in fiecare luna timp de 30 de ani, oricum va veti pierde casa. Sunt o groaza de anunturi de executari silite, oameni care credeau ca vor reusi ei cumva sa isi plateasca creditul, dar care acum se vor muta din nou in chirie. Imi pare sincer rau pentru ei, pentru ca au pierdut mai mult decat doar rata pe care au platit-o, au pierdut si multele comisioane de acordare si de ce or mai fi fost. Sunt, sunt daca vreti, intr-o situatie mult mai proasta decat erau inainte, daca si-ar fi tinut banii in banca si ar fi platit chirie.
- si asta ma aduce la punctul 3. Nu te indatora maxim cat poti duce. Sunt oameni care zic, ma, eu nu imi permit sa imi platesc chiria si sa si pun bani deoparte echivalentul unei rate pe luna, dar daca ar fi numai rata, mi-as permite-o fara probleme. Well, nu e chiar asa. Daca nu iti permiti sa pui deoparte, acum cand platesti doar chiria, inseamna ca atunci cand vei avea rata vei fi indatorat la maximul suportabil. Cum au aflat de curand oamenii care au credite in franci elvetieni, asta nu e bine de loc. Nu stii niciodata cand iti scade salarul, iti creste dobanda, sau o combinatie dintre asta doua. Daca esti indatorat la maximul, nu vei face fata nici macar uneia dintre schimbari, daramite amandoua.
La final, well, noi ne-am lepadat de Satana, ceea ce va dorim si voua.
Postări
