Acum vreo 2 saptamani i-am adus pe bunicii mei la noi sa ne vada apartamentul.
Aveam ceva emotii, pentru ca bunicii mei sunt foarte sinceri si directi in aprecieri Mie la nunta bunica mi-a zis ca trebuie sa mai slabesc. Yep, orice mireasa viseaza sa auda asta in ziua nuntii. Practic pentru asta traim. In plus, apartamentul nostru are, speram noi, un aer modern si practic, pentru ca echipa de design interior (eu si Filip) a dorit sa impuna o volumetrie a spatiului dinamica si minimalista in acelasi timp. Adica vroiam sa ne incapa toate cartile si cablurile si sursele arse de calculator si totusi apartamentul sa nu arate ca un depozit.
Cum spuneam, aveam unele mici emotii referitor la ce o sa zica bunicii care au varste inaintate (80+ si 70+). Cele mai mari emotii le aveam cu broastele testoase care troneaza intr-un acvariu in mijlocul livingului. Ne-am facut probleme cam degeaba, cum a intrat bunica in camera s-a dus ata la ele, s-a oprit, s-a uitat si apoi a scos una asa.. din putul gandirii "Astea si fata aici?". Noi am ramas interzisi un moment si dupa aia i-am raspuns ca nu, nu fata, ca sunt inca prea mici ca sa se reproduca si ca oricum, rareori fac oua in captivitate.
Bunicu ne-a zis ca macar e bine ca nu ne-am luat caine, ca ala si musca. Eu am marturisit ca si testoasa mai mare musca, si ca o antrenez sa ne pazeasca casa ca testoasa de atac. Le-am zis ca oricum nu am fi avut timp de caine, ca ala trebuie plimbat afara si ca nu poti sa il lasi singur toata ziua in casa. Si le-am zis ca noh, ne-am luat si noi testoase asa.. ca sa avem si noi ... Si aici a intervenit bunica "Ca sa aveti si voi un pic de gazdusag".
A fost o revelatie pentru mine. Pana in momentul respectiv inca nu constientizasem nevoia si imboldul acela adanc din cauza caruia am cerut cadou testoasele de ziua mea de la saracul Filip. Dintr-o data lucrurile mi s-au clarificat si mi-a picat fisa. Sunt gazdoaie.
Pentru ne-ardeleni sau pentru acele suflete chinuite care au crescut la oras, "pe asfalt", fara bunici la tara, gazdoaia este femeia care are o casa mare, acareturi si animale multe. Acuma stiu de ce ne-am luat testoase, pentru ca in forul meu interior de a doua generatie de la opinca, sunt constienta ca trebuie sa am si eu un pic de gazdusag. Alfel cum poti sa mai iesi in lume, sa te rada satul?
PS. Alte doua perle marca bunica:
1. Uitandu-se la canapeauna noastra din living, care nu este acoperita de nimica. "Da lepedeie nu aveti pe ea? Nu bunica ca asa-i modern. Da' modern, ca modernu' asta o fost una care era mai saraca si n-o avut lepedeie sa puna pe pat si atunci o zis ca asa-i moda si alealalte s-o luat dupa ea."
2. Cand am dus-o pe autostrada pana la noi, uitandu-se la terenurile din jur, rascolite cand s-a facut constructia: "Ce pamant sarac ii asta. Da eu vreau sa stiu oamenii de aicea ce mananca cu asa pamant sarac." O intrebare a unui om simplu de la tara, care vede pamantul nu ca 30 de euro la metru patrat ci ca pe painea cea de toate zilele.
marți, 26 aprilie 2011
vineri, 15 aprilie 2011
despre sloganuri publicitare
Stateam vineri seara linistita cu Filip la o poveste despre branding si despre noul limbaj de lemn al corporatistilor de pretutindeni. Ala plin cu tot felul de ajdective si adverbe gen passionate, excited, enthusiast si alte asemenea cuvinte care suna bine dar nu spun mai nimica.
Si mi-am adus aminte ca am citit undeva un articol despre Asociatia crescatorilor de porci din, ati ghicit, America. (Da, cateodata ma plictisesc destul de tare incat sa citesc articole despre Asociatia crescatorilor de porci din America. Nu, nu mi se intampla foarte des.) Cum spuneam, citisem un articol despre domnii astia care si-au rebranduit produsul.
Inainte promovau carnea de porc sub sloganul, ciudatel de altfel, "Pork, the other white meat" (Porcul, cealalta carne alba). Prima carne alba e puiul, banuiesc. Acuma sincer, ardeleanca fiind, pe mine ma jigneste sloganul asta. Adica noh, pun ei in balanta bunatate de jambon de porc afumat si uscat la bunicu in pod cu un amarat de piept de pui cumparat de la Oncos? Si sa nu le bati obrazul?
Oricat de rau ar fi sunat vechiul slogan, cel nou m-a lasat masca:
Pork, be inspired
Si eu si Filip am simtit inspiratia instant si am scos inca ceva sloganuri publicitare cu care si-ar putea promova americanii marfa. cel putin la fel de inspirate ca si cel pe care au dat ei tone de bani:
Racituri - Just do it! (Racituri - Doar fa-le!)
Carnati - Connecting people! (Carnati - Conecteaza oameni!)
Caltabosi - Ca o adiere proaspata de primavara!
Slanina - Perfect barbatesc!
Ciolan afumat - Because you're worth it! (Ciolan afumat - Pentru ca meriti!)
Untura - cu coenzima Q10!
Soric - Feel the passion (Soric - Simte pasiunea)
Acuma asteptam si noi plata pentru munca intensa depusa ca de la atata copywriting ni s-a facut foame. Ce-ar mai merge niste fasole cu ciolan, mama mama.
Si mi-am adus aminte ca am citit undeva un articol despre Asociatia crescatorilor de porci din, ati ghicit, America. (Da, cateodata ma plictisesc destul de tare incat sa citesc articole despre Asociatia crescatorilor de porci din America. Nu, nu mi se intampla foarte des.) Cum spuneam, citisem un articol despre domnii astia care si-au rebranduit produsul.
Inainte promovau carnea de porc sub sloganul, ciudatel de altfel, "Pork, the other white meat" (Porcul, cealalta carne alba). Prima carne alba e puiul, banuiesc. Acuma sincer, ardeleanca fiind, pe mine ma jigneste sloganul asta. Adica noh, pun ei in balanta bunatate de jambon de porc afumat si uscat la bunicu in pod cu un amarat de piept de pui cumparat de la Oncos? Si sa nu le bati obrazul?
Oricat de rau ar fi sunat vechiul slogan, cel nou m-a lasat masca:
Pork, be inspired
Si eu si Filip am simtit inspiratia instant si am scos inca ceva sloganuri publicitare cu care si-ar putea promova americanii marfa. cel putin la fel de inspirate ca si cel pe care au dat ei tone de bani:
Racituri - Just do it! (Racituri - Doar fa-le!)
Carnati - Connecting people! (Carnati - Conecteaza oameni!)
Caltabosi - Ca o adiere proaspata de primavara!
Slanina - Perfect barbatesc!
Ciolan afumat - Because you're worth it! (Ciolan afumat - Pentru ca meriti!)
Untura - cu coenzima Q10!
Soric - Feel the passion (Soric - Simte pasiunea)
Acuma asteptam si noi plata pentru munca intensa depusa ca de la atata copywriting ni s-a facut foame. Ce-ar mai merge niste fasole cu ciolan, mama mama.
luni, 28 martie 2011
Cum poti sa scapi de mersul la sala?
Acum cativa ani am auzit o gluma foarte sadica:
"Cum poti sa scapi de durerea de cap?
Impusca-te in picior."
In aceasi idee, dar cu mai putin sange, va voi povesti cum se poate scapa de mersul la sala. Ideea e simpla, si am implementat-o cu succes. Nu e nevoie decat sa te duci sa faci un pic de munca agricola, asa.. cateva ore de weekend, de exemplu cum am facut eu si Filip sambata.
Ideea a fost a mea cred, mi-am zis, ce ar fi daca anul asta ne-am transforma in agricultori de weekend, sa mergem la Dangau sa punem niste legume, muncim si noi in natura, nu mai stam cocarjati la birou, ne destindem, ce mai. Basca e aproape gratis, ca terenul il are tata, semintele nu sunt scumpe, de cat consumam benzina pana acolo ne-ar ajunge poate sa mergem la un film la Polus in weekend. Poate. Daca nu e 3D. Plus ca facem miscare, chiar asa i-am spus lui Filip. Facem miscare serios si nu o sa mai trebuiasca sa mergem la sala.
Nu cred ca mi-am inchipuit vreodata cata dreptate o sa am. Oh da, facem miscare! Pentru corpul meu anchilozat de robotel IT, miscarea aia s-a concretizat intr-o febra musculara si durere de sale, ca dupa aia preferam sa fac genoflexiuni decat sa trebuiasca sa ma imi indoi spatele macar un sfert de grad. Si va dati seama ca nu am sapat/semanat mult, am facut doar 2 straturi, cam de 2 metri pe 1 jumatate. Si alea strambe ca radeau si tata si mama de mine dupa aia. Da noh, primul contact cu sapa dupa nustiucat timp, ce puteam sa ne asteptam. Am semanat arpagic, morcovi, pastarnac, ridichi si o mana de ovaz.
Cu ovazul asta e super interesanta povestea. Am aflat intamplator ca la Suceava exista o banca de seminte, a carui scop e sa recolteze si sa pastreze seminte aclimatizate in Romania, mai ales din zone mai putin intens cultivate, in care se pastreaza puritatea soiului. O idee excelenta, parerea mea.
Am gasit printre mostrele pastrate de ei chiar si seminte de in recoltate in anii 80 din Agarbiciu (5 km de Dangau) si chiar imi aduc aminte ca si eu am fost la cules de in cu maicuta cand eram mica. Imi amintesc asa, ca o poza colorata, florile albastre de in. Oricum, banca asta de seminte iti poate trimite, la cerere, o singura data cred, cateva seminte din respectivele soiuri, pentru ca tu sa incerci sa le cultivi din nou. Nu primesti multe seminte, poate un pumn de fasole, din care nu iti iese de ajuns in primul an incat sa si consumi. Abia in al doilea an poate ca o sa ai intradevar productie. Oricum, daca va intereseaza plante aclimatizate in zona de munte, institutul asta va trimite semintele acasa, in plic, gratis.
Eu abia astept sa pot sa imi plantez rosiile, sa vad daca o sa iasa din alea grase si bune, cum ii ies lui bunica. Desi, noh, ale ei sunt facute rasad intai pe melegar, nu pe pamant de turba cumparat de la practiker. Cum ar zice nenea din filmele despre gradinarit la care ne tot uitam de o vreme incoace: "The manure ...". Am aflat ca englezii isi cumpara gunoiul de grajd direct de la magazine din astea de plante, ambalat in saci si dezhidratat. O tempora, o mores!
In fine, noi speram ca se vor prinde ceva din ce-am plantat sambata asta. Inceputul a fost incurajator, dupa ce ne-am chinuit noi acolo sa punem apa peste straturi, in jumate de ora a bagat asa o ploaie, din aia cum numa la munte se intalneste. Cerul se intunecase, vantul trecea prin copaci ca prin branza si suiera in hornul casei de ziceai ca acuma, acuma plecam cu si noi cu casa pe urmele lui Dorothy. Clopotarul satului tragea clopotele la biserica de vreme rea si noi in casa faceam Earth Hour ca se luase curentul. Ce mai, natura dezlantuita. In alta jumatate de ora, hai 45 de minute ploaia s-a terminat brusc si subit si a aparut curcubeul. Deci este speranta.
"Cum poti sa scapi de durerea de cap?
Impusca-te in picior."
In aceasi idee, dar cu mai putin sange, va voi povesti cum se poate scapa de mersul la sala. Ideea e simpla, si am implementat-o cu succes. Nu e nevoie decat sa te duci sa faci un pic de munca agricola, asa.. cateva ore de weekend, de exemplu cum am facut eu si Filip sambata.
Ideea a fost a mea cred, mi-am zis, ce ar fi daca anul asta ne-am transforma in agricultori de weekend, sa mergem la Dangau sa punem niste legume, muncim si noi in natura, nu mai stam cocarjati la birou, ne destindem, ce mai. Basca e aproape gratis, ca terenul il are tata, semintele nu sunt scumpe, de cat consumam benzina pana acolo ne-ar ajunge poate sa mergem la un film la Polus in weekend. Poate. Daca nu e 3D. Plus ca facem miscare, chiar asa i-am spus lui Filip. Facem miscare serios si nu o sa mai trebuiasca sa mergem la sala.
Nu cred ca mi-am inchipuit vreodata cata dreptate o sa am. Oh da, facem miscare! Pentru corpul meu anchilozat de robotel IT, miscarea aia s-a concretizat intr-o febra musculara si durere de sale, ca dupa aia preferam sa fac genoflexiuni decat sa trebuiasca sa ma imi indoi spatele macar un sfert de grad. Si va dati seama ca nu am sapat/semanat mult, am facut doar 2 straturi, cam de 2 metri pe 1 jumatate. Si alea strambe ca radeau si tata si mama de mine dupa aia. Da noh, primul contact cu sapa dupa nustiucat timp, ce puteam sa ne asteptam. Am semanat arpagic, morcovi, pastarnac, ridichi si o mana de ovaz.
Cu ovazul asta e super interesanta povestea. Am aflat intamplator ca la Suceava exista o banca de seminte, a carui scop e sa recolteze si sa pastreze seminte aclimatizate in Romania, mai ales din zone mai putin intens cultivate, in care se pastreaza puritatea soiului. O idee excelenta, parerea mea.
Am gasit printre mostrele pastrate de ei chiar si seminte de in recoltate in anii 80 din Agarbiciu (5 km de Dangau) si chiar imi aduc aminte ca si eu am fost la cules de in cu maicuta cand eram mica. Imi amintesc asa, ca o poza colorata, florile albastre de in. Oricum, banca asta de seminte iti poate trimite, la cerere, o singura data cred, cateva seminte din respectivele soiuri, pentru ca tu sa incerci sa le cultivi din nou. Nu primesti multe seminte, poate un pumn de fasole, din care nu iti iese de ajuns in primul an incat sa si consumi. Abia in al doilea an poate ca o sa ai intradevar productie. Oricum, daca va intereseaza plante aclimatizate in zona de munte, institutul asta va trimite semintele acasa, in plic, gratis.
Eu abia astept sa pot sa imi plantez rosiile, sa vad daca o sa iasa din alea grase si bune, cum ii ies lui bunica. Desi, noh, ale ei sunt facute rasad intai pe melegar, nu pe pamant de turba cumparat de la practiker. Cum ar zice nenea din filmele despre gradinarit la care ne tot uitam de o vreme incoace: "The manure ...". Am aflat ca englezii isi cumpara gunoiul de grajd direct de la magazine din astea de plante, ambalat in saci si dezhidratat. O tempora, o mores!
In fine, noi speram ca se vor prinde ceva din ce-am plantat sambata asta. Inceputul a fost incurajator, dupa ce ne-am chinuit noi acolo sa punem apa peste straturi, in jumate de ora a bagat asa o ploaie, din aia cum numa la munte se intalneste. Cerul se intunecase, vantul trecea prin copaci ca prin branza si suiera in hornul casei de ziceai ca acuma, acuma plecam cu si noi cu casa pe urmele lui Dorothy. Clopotarul satului tragea clopotele la biserica de vreme rea si noi in casa faceam Earth Hour ca se luase curentul. Ce mai, natura dezlantuita. In alta jumatate de ora, hai 45 de minute ploaia s-a terminat brusc si subit si a aparut curcubeul. Deci este speranta.
miercuri, 16 martie 2011
Un functionar de treaba
Nu, nu am fumat nimica de la magazinul de vise, functionarii de treaba chiar exista. Azi am primit un telefon de dimineata de la o tantica care lucra la trezoreria Cluj. Mi-am completat gresit niste ordine de plata pentru taxele pentru pfa, banii au ajuns la trezorerie dar nu stiau exact unde sa-i trimita de acolo.
Lui tanti, care stia ca trebuie platite taxele pana la 15 martie, i-a pasat destul de mult de mine si de taxele mele incat sa faca efortul sa imi gaseasca numarul de telefon, banuiesc ca inregistrat pe undeva prin ceva baza de date si sa ma sune ca sa vada unde trebuie sa imi livreze banii. Si mi-a dat si contul corect ca sa stiu data viitoare.
Poate ca o sa ziceti ca sunt prea optimista sau ca vad doar partea buna a lucrurilor, dar mie mi se pare ca in Romania oamenii incep sa se schimbe in bine.
Lui tanti, care stia ca trebuie platite taxele pana la 15 martie, i-a pasat destul de mult de mine si de taxele mele incat sa faca efortul sa imi gaseasca numarul de telefon, banuiesc ca inregistrat pe undeva prin ceva baza de date si sa ma sune ca sa vada unde trebuie sa imi livreze banii. Si mi-a dat si contul corect ca sa stiu data viitoare.
Poate ca o sa ziceti ca sunt prea optimista sau ca vad doar partea buna a lucrurilor, dar mie mi se pare ca in Romania oamenii incep sa se schimbe in bine.
miercuri, 16 februarie 2011
Olimpiada e prea departe
Eu si Filip aveam un plan bine definit pentru 2012.
In afara de sfarsitul lumii, urma sa mai mergem si la Olimpiada de la Londra. Ne gadeam ca noh, o data in viata mergem si noi acolo si ducem steagul si il fluturam sus, sus de tot. Olimpiadele mi se par evenimente fenomenale, atata energie in ele, aproape magie.
Well.. visul asta s-a cam daramat astazi. De fapt, s-a daramat, a venit apa si l-a luat ca pe podul Londrei. S-a daramat pentru ca azi s-au afisat preturile la biletele pentru concursurile de la Olimpiada si sunt horror. Efectiv horror. Daca am vrea de exemplu sa mergem la gimnastica la toate concursurile (calificari, echipe si individual) ar trebui sa platim 470 de lire de persoana pentru locurile cele mai prost plasate din sala. Vorba lui Filip, dupa un stalp. Daca am vrea sa ne luam cele mai bune locuri din sala, am plati cam de 9 ori mai mult. De persoana. Pentru un singur sport.
Deci noh, de banii astia, mergem in Zanzibar si stam la plaja si ne uitam la Olimpiada, ca iesim mai ieftin. Prea multi bani pentru un roman din clasa de mijloc. De fapt, cred ca sunt prea multi si pentru un englez din clasa de mijloc. Mintea mea nu poate pricepe cine si-ar putea permite sa mearga la un asemenea concurs in afara de dinu patriciu si tiriac.
In fine, ca sa mi se mai duca gustul de amar, Barcelona 1992. Cea mai spectaculoasa aprindere de torta.
Andreea Raducanu si Olimpiada de la Sydney, cea mai buna si in acelasi timp cea mai urata olimpiada a gimnastelor romane. Trei gimnaste romane pe podiumul de la individual compus si apoi o medalie pierduta pentru o pastila de Nurofen.
Si Alexei Yagudin, la olimpiada din 2002 din Salt Lake City. The king.
In afara de sfarsitul lumii, urma sa mai mergem si la Olimpiada de la Londra. Ne gadeam ca noh, o data in viata mergem si noi acolo si ducem steagul si il fluturam sus, sus de tot. Olimpiadele mi se par evenimente fenomenale, atata energie in ele, aproape magie.
Well.. visul asta s-a cam daramat astazi. De fapt, s-a daramat, a venit apa si l-a luat ca pe podul Londrei. S-a daramat pentru ca azi s-au afisat preturile la biletele pentru concursurile de la Olimpiada si sunt horror. Efectiv horror. Daca am vrea de exemplu sa mergem la gimnastica la toate concursurile (calificari, echipe si individual) ar trebui sa platim 470 de lire de persoana pentru locurile cele mai prost plasate din sala. Vorba lui Filip, dupa un stalp. Daca am vrea sa ne luam cele mai bune locuri din sala, am plati cam de 9 ori mai mult. De persoana. Pentru un singur sport.
Deci noh, de banii astia, mergem in Zanzibar si stam la plaja si ne uitam la Olimpiada, ca iesim mai ieftin. Prea multi bani pentru un roman din clasa de mijloc. De fapt, cred ca sunt prea multi si pentru un englez din clasa de mijloc. Mintea mea nu poate pricepe cine si-ar putea permite sa mearga la un asemenea concurs in afara de dinu patriciu si tiriac.
In fine, ca sa mi se mai duca gustul de amar, Barcelona 1992. Cea mai spectaculoasa aprindere de torta.
Andreea Raducanu si Olimpiada de la Sydney, cea mai buna si in acelasi timp cea mai urata olimpiada a gimnastelor romane. Trei gimnaste romane pe podiumul de la individual compus si apoi o medalie pierduta pentru o pastila de Nurofen.
Si Alexei Yagudin, la olimpiada din 2002 din Salt Lake City. The king.
miercuri, 26 ianuarie 2011
Cum iti dai seama ca esti bogat?
In Romania, bogatia e privita cu suspiciune de cele mai multe ori, si, de ce sa nu recunoastem, de cele mai multe ori, bogatii sunt oameni imorali, care castiga bani prin mijloace ilegale. Din punctul meu de vedere, bogatia nu are nimic rau in sine. Toata lumea ar trebui sa aspire sa fie bogat. Serios. Cata vreme iti obtii bani prin mijloace legale e in regula. Daca reusesti sa ii obtii si sa iti mentii integritatea, e perfect.
Da' intrebarea ramane, cum iti dai seama ca esti bogat? Eu o masor bogatia in libertate. Teoria mea e simpla: cu cat ai mai multi bani, cu atata esti mai liber. Si mi-am gasit un suflet pereche in Terry Prattchet.
"When he was a little boy, Sam Vimes had thought that the very rich ate off gold plates and lived in marble houses. He'd learned something new: the very very rich could afford to be poor. Sybil Ramkin lived in the kind of poverty that was only available to the very rich, a poverty approached from the other side. Women who were merely well-off saved up and bought dresses made of silk edged with lace and pearls, but Lady Ramkin was so rich she could afford to stomp around the place in rubber boots and a tweed skirt that had belonged to her mother. She was so rich she could afford to live on biscuits and cheese sandwiches. [..]Lady Sybil Ramkin lived quite comfortably from day to day by spending, Vimes estimated, about half as much as he did. But she spent a lot more on dragons."
"Cand era baiat, Sam Vimes credea ca oamenii foarte bogati mananca doar de pe farfurii de aur si traiesc in case de marmura. Intre timp a invatat ceva nou: oamenii foarte bogati isi permit sa fie saraci. Sybil Ramkin traia intr-o saracie care le era permisa doar celor foarte bogati, o saracie pe dos. Femeile ce erau doar instarite strangeau bani si isi cumparau rochii facute din matase cu dantela si perle, dar Lady Ramkin era asa de bogata incat isi permitea sa se plimbe cu cizme de cauciuc si o rochie de postav care ii apartinuse mamei sale. Era atat de bogata incat isi putea permite sa traiasca mancand doar biscuiti si sandwichuri cu branza.[...] Lady Ramkin traia confortabil cheltuind, dupa estimarea lui Vimes, cam jumatate din cat cheltuia el. Dar cheltuia mult mai mult pe dragoni."
Da stiu, iti dai seama ca esti un geek adevarat daca iei lectii de viata de la un tip care scrie carti fantasy. Dar trebuie sa admiteti ca are dreptate. Exista un tip de libertate la care ajungi doar atunci cand esti foarte bogat. O libertate care nu se castiga cu arma in mana si cu cantece patriotice ci cu contul gras in banca. Cu cat ai mai multi bani, cu atat regulile societatii ti se aplica mai putin. Un om bogat isi permite sa isi dedice viata unui hobby (fie el si cresterea dragonilor), pentru ca nu mai are grija zilei de maine. Nu este nevoit sa mearga la serviciu, nu este nevoit sa depinda de bunavointa altor oameni pentru a-si castiga painea, si, prin urmare, isi permite sa fie el insusi. E liber.
Pentru mine suprema libertate inseamna sa ma plimb intr-o zi de marti pe Napoca, pe la 10 jumate 11, mergand in pas domol spre Libraria Universitatii unde ma asteapta o ora de rasfoit carti. Si la final sa nu cumpar nimica sau poate maxim o carte aleasa cu grija ca sa imi completeze biblioteca. Dar de obicei imi petrec martea, de fapt si lunea, miercurea, joia si vinerea intr-un birou cu pereti de sticla, imbracata "business casual", programand pentru englezi. Desigur, biroul e mare, scaunul e confortabil si am doua monitoare dar libertatea lipseste cu desavarsire. Pentru ca, bine inteles, nu sunt bogata. Inca.
Da' intrebarea ramane, cum iti dai seama ca esti bogat? Eu o masor bogatia in libertate. Teoria mea e simpla: cu cat ai mai multi bani, cu atata esti mai liber. Si mi-am gasit un suflet pereche in Terry Prattchet.
"When he was a little boy, Sam Vimes had thought that the very rich ate off gold plates and lived in marble houses. He'd learned something new: the very very rich could afford to be poor. Sybil Ramkin lived in the kind of poverty that was only available to the very rich, a poverty approached from the other side. Women who were merely well-off saved up and bought dresses made of silk edged with lace and pearls, but Lady Ramkin was so rich she could afford to stomp around the place in rubber boots and a tweed skirt that had belonged to her mother. She was so rich she could afford to live on biscuits and cheese sandwiches. [..]Lady Sybil Ramkin lived quite comfortably from day to day by spending, Vimes estimated, about half as much as he did. But she spent a lot more on dragons."
"Cand era baiat, Sam Vimes credea ca oamenii foarte bogati mananca doar de pe farfurii de aur si traiesc in case de marmura. Intre timp a invatat ceva nou: oamenii foarte bogati isi permit sa fie saraci. Sybil Ramkin traia intr-o saracie care le era permisa doar celor foarte bogati, o saracie pe dos. Femeile ce erau doar instarite strangeau bani si isi cumparau rochii facute din matase cu dantela si perle, dar Lady Ramkin era asa de bogata incat isi permitea sa se plimbe cu cizme de cauciuc si o rochie de postav care ii apartinuse mamei sale. Era atat de bogata incat isi putea permite sa traiasca mancand doar biscuiti si sandwichuri cu branza.[...] Lady Ramkin traia confortabil cheltuind, dupa estimarea lui Vimes, cam jumatate din cat cheltuia el. Dar cheltuia mult mai mult pe dragoni."
Da stiu, iti dai seama ca esti un geek adevarat daca iei lectii de viata de la un tip care scrie carti fantasy. Dar trebuie sa admiteti ca are dreptate. Exista un tip de libertate la care ajungi doar atunci cand esti foarte bogat. O libertate care nu se castiga cu arma in mana si cu cantece patriotice ci cu contul gras in banca. Cu cat ai mai multi bani, cu atat regulile societatii ti se aplica mai putin. Un om bogat isi permite sa isi dedice viata unui hobby (fie el si cresterea dragonilor), pentru ca nu mai are grija zilei de maine. Nu este nevoit sa mearga la serviciu, nu este nevoit sa depinda de bunavointa altor oameni pentru a-si castiga painea, si, prin urmare, isi permite sa fie el insusi. E liber.
Pentru mine suprema libertate inseamna sa ma plimb intr-o zi de marti pe Napoca, pe la 10 jumate 11, mergand in pas domol spre Libraria Universitatii unde ma asteapta o ora de rasfoit carti. Si la final sa nu cumpar nimica sau poate maxim o carte aleasa cu grija ca sa imi completeze biblioteca. Dar de obicei imi petrec martea, de fapt si lunea, miercurea, joia si vinerea intr-un birou cu pereti de sticla, imbracata "business casual", programand pentru englezi. Desigur, biroul e mare, scaunul e confortabil si am doua monitoare dar libertatea lipseste cu desavarsire. Pentru ca, bine inteles, nu sunt bogata. Inca.
marți, 25 ianuarie 2011
24 de ore de stiri absurde
1. Procesul lui Sorin Ovidiu Vantu a fost amanat deoarece acesta s-a internat in spital din cauza unei fracturi de rotula. Diagnosticul a fost pus de catre un medic cardiolog din afara tarii. Anterior SOV a solicitat amanarea procesului din cauza unor afectiuni de inima. Diagnosticul a fost pus de catre un medic ginecolog din Viena.
Vorba unui user de pe Hotnews:
"Pt. afectiunile Dl. SOV sunt disponibile si in Romania:
1. Carcerol
2. Inchisotret
3. Zabrelix
4. Celulocin
5. Zeghefin
In cazul ca acest tratament nu-l ajuta, pot sa-i recomand:
1. Clopocitrin
2. Cimitirol
3. Gropalin
4. Argilosan
5. Extract de lumanari
6. Infuzie de tamaie"
E bine macar ca romanii stiu sa rada. In hohote cateodata, ca sa ascunda lacrimile.
2. Arhiepiscopia Romanului si Bacaului primeste de la MApN doua avioane MiG 21. Mi se pare mie sau aici ar merge bine niste versuri de la BUG Mafia?
3. Stiri din Floresti: Pe Cetatii I, lucrarile de excavare au fost oprite. Au spart jumate de strada si acuma s-au oprit. Din cauza conditiilor meteo. Ca sa vezi! In ianuarie e frig. Cine s-ar fi asteptat la asta?
Vorba unui user de pe Hotnews:
"Pt. afectiunile Dl. SOV sunt disponibile si in Romania:
1. Carcerol
2. Inchisotret
3. Zabrelix
4. Celulocin
5. Zeghefin
In cazul ca acest tratament nu-l ajuta, pot sa-i recomand:
1. Clopocitrin
2. Cimitirol
3. Gropalin
4. Argilosan
5. Extract de lumanari
6. Infuzie de tamaie"
E bine macar ca romanii stiu sa rada. In hohote cateodata, ca sa ascunda lacrimile.
2. Arhiepiscopia Romanului si Bacaului primeste de la MApN doua avioane MiG 21. Mi se pare mie sau aici ar merge bine niste versuri de la BUG Mafia?
3. Stiri din Floresti: Pe Cetatii I, lucrarile de excavare au fost oprite. Au spart jumate de strada si acuma s-au oprit. Din cauza conditiilor meteo. Ca sa vezi! In ianuarie e frig. Cine s-ar fi asteptat la asta?
Postări
