miercuri, 27 iulie 2011

Priviti-i, calatorii se intorc acasa / Intampinati-i dar cu flori



Ok, ok, nu e nevoie sa imi aduceti flori daca nu vreti. Si nici nu stiu de ce m-am apucat sa fac versuri albe. Daaaaar..m-am intors nu de mult din China. Si vreau sa va povestesc totul.

Intai, cum am ajuns acolo? Fac cursuri de chineza de anul trecut la Centrul Cultural Confucius. Cei de la centru au organizat si anul trecut si anul acesta o scoala de vara pentru studenti, asa ca atat eu cat si Filip ne-am petrecut 2 saptamani facand chestii interesante prin China. Nu sa mai ajung sa imi indeplinesc dorinta de a merge pe El Camino anul asta, ca nu mai am concediu de loc, dar mi s-a parut un schimb bun, Spania pe China.

Unde am fost si ce am vazut? Am vizitat in ordine : Beijing cu piata Tiananmen,



Orasul Interzis



si Marele Zid,





Hangzhou, unde am facut cursuri de chineza timp de o saptamana, cu Wuzhen si West Lake si o serie de muzee si ultimul pe lista Shanghai in zona Pudong, cu multii lui zgarie nori si barje.








Cum e China, pariez ca asta o sa va fie prima intrebare. Well.. China e maaaaare. Si plina de chinezi.

Lasand gluma la o parte, China chiar e mare. Intre Beijing si Shanghai sunt peste 1000 de km, deci cam cat de la Cluj la Berlin. Beijingul are 20 de milioane de locuitori. Shanghaiul are 23 de milioane, asa, ca termen de comparatie. Orasul in care am fost noi, caruia ii ziceam Oradea Chinei, avea 6-8 milioane de locuitori. Totul in China e la o alta scara. Radeam cand am vazut gara din Beijing, pentru ca in fata garii erau cam tot atatia oameni cat sunt in Cluj la zilele orasului in centru, langa statuia lui Matei. Inauntru era si mai rau.




Si asta nu a fost o situatie singulara. Aeroportul din Beijing se intinde de exemplu, pe o suprafata ceva mai mare decat Clujul. In terminalul nou, in care am fost noi, trebuie sa iei un mini-tren ca sa ajungi de la locul unde aterizezi la locul unde iti aduc bagajele. Au strazi intregi care se ocupa doar cu comertul de electronice, unde un mall plin de firme care vand doar produse IT&C e cam la fel de mare ca 3 Polusuri la un loc. Si nu exista doar unul singur. Asta ca sa nu mai vorbim de Marele Zid, care, dupa cum zice legenda, se vede din spatiu, sau de Orasul interzis, complezul de cladiri care era resedinta imparatilor din dinastiile trecute si care e enorm. Sau piata Tienammen in care incap circa 1 milion de oameni la manifestarile patriotice ale partidului, si unde te urmaresc ochii lui Mao, oriunde te-ai afla.

Daca tot v-am amintit de serbari patriotice si partid, cred ca ar trebui sa mentionez ca un capitalism mai salbatic ca si in China rareori mi-a fost dat sa vad. Desigur, se spune ca traiesc in comunism, dar adevarul e ca traiesc de fapt intr-un stat totalitarist, care se foloseste de "comunism" ca de o emblema pentru a controla 1 miliard de oameni, care altfel s-ar fi transformat de mult intr-o a doua Indie, o tara in care putinii au totul in timp ce restul se chinuie in mocirla. Ce a facut comunismul pentru China a fost sa se asigure ca majoritatea au de ajuns incat sa nu moara de foame si poate un pic extra. Cand ma gandesc la China nu imi vin in minte nici zgarie norii din Shanghai, nici Marele Zid, nici super trenurile, ci mi-o imaginez de fiecare data ca un mare Manastur- un cartier comunist, cu blocuri gri si rufe puse la uscat pe balcon, poate un pic mai murdar decat echivalentul romanesc, poate cu mai putine masini si mult mai putini caini, cu mirosuri de orez prajit in loc de sarmale, dar totusi, un Manastur pe care oricine a trait in Romania il recunoaste imediat.




Daca credeti ca China va fi urmatoarea putere mondiala, e posibil sa aveti dreptate. In viitor. Peste vreo 20 de ani. Si chiar si asa, asta nu se va traduce printr-un standard de viata la fel de ridicat pentru chinezul de rand cum are acuma europeanul de rand. E imposibil, sunt pur si simplu prea multi. Planeta noastra nu e destul de mare ca sa suporte asta.

Sincer, in momentul de fata nu pot decat sa ii compatimesc pe chinezi. Sunt invatati de multele reclame pe care le inghit zilnic, sa isi doreasca lucruri "vestice" pe care nu si le permit sau care sunt rele pentru ei. Majoritatea reclamelor pe care le-am vazut erau Loreal, Pizza Hut si KFC. A.. si Mercedes. Isi pierd, incetul cu incetul identititatea nationala, deja, tinerele chinezoaice nu mai aleg sa se imbrace in rochia de nunta rosie, traditionala, ci isi fac "western weddings", cu rochii albe, importate din Europa.




Statul lor sta pe un munte de bani ce se devalorizeaza din cauza ca americanii au dat drumul la tiparnita la bani, iar chinezii de rand traiesc cam cum traiau romanii in anul 2000. E drept, au trenuri rapide, ceea ce romanii nu aveau pe vremea aia, dar in acelasi timp, e de ajuns sa mergi prin mahalalele Beijingului ca sa vezi ce inseamna o saracie lucie, pe care putini romani au cunoscut-o, chiar si atunci. Nu zic ca nu sunt si in Romania familii care traiesc intr-o singura camera si care se spala in lighean, dar la chinezi se mai adauga si spectrul foamei pe langa toate astea. A fost printre putinele momente cand am iesit din tara si m-am simtit bogata de-a binelea, cand am trecut prin favelele Beijingului ca sa ajung la hotelul de 4 stele in care eram cazata.

Si m-am simtit de-a binelea rasfatata de soarta cand am povestit cu unul dintre voluntarii chinezi care aveau grija de noi in excursie, care mi-a declarat senin ca el nu iesise niciodata din orasul in care s-a nascut. Un student de 19 ani pentru care, excursia noastra acolo a insemnat ca a reusit sa viziteze un sat traditional chinezesc, la mai putin de 50 de km de orasul lui natal, dar pe care nu il mai vazuse niciodata. Comparati asta cu adolescentul roman standard, care de pe la 16 ani ii pisalogeste pe parinti sa il lase sa mearga cu prietenii la Costinesti la mare, si care, pe la 18 ani, incepe deja sa se gandeasca cum sa iasa in strainatate, ca de Romania s-a plictisit.

China are viitorul asigurat, pentru ca investeste enorm in tehnologie de ultima ora.

Am urcat in cel mai inalt turn din Shanghai, pe cea mai inalta platforma de observare din lume, la 474 de metri, cu un lift care ne-a dus 430 de metri inaltime in 66 de secunde. Aproximativ 250 km/ora.

























China are trecutul glorios, e de ajuns sa vizitezi cum am facut noi, muzeul ceaiului si sa iti dai seama ca ei au o cultura a ceaiului neintrerupta de milenii, si ca se pot lauda cu una dintre cele mai batrane civilizatii de pe pamant.







Problema e cu prezentul, un mare Manastur,



cu preturi imobiliare fenomenale, de bula, de minim 2000-3000 de euro mp. "One for the money, everything to buy/ Two for the pretty girls going by/ Three for the house in the big Shanghai", cam asa suna un faimos cantec contemporan chinez.

Si la final, nu pot sa nu va povestesc patania noastra din Shanghai. Am plecat de acasa, din Romania, ca orice adrelean de treaba cu jumate de litru de palinca dupa noi. In Hangzhou nu prea am avut cui o da, dar am zis ca la plecare o sa o impartim voluntarilor care ne-au ajutat in Shanghai. Am transferat-o intr-o sticla aratoasa, sticla am pus-o in rucsacul de spate, si am pornit noi fericiti spre "the big city".

Evident, sticla aratoasa nu era si ermetica, asa ca ne-am trezit ca ne-a curs palinca peste tot, udand rucsacul, hainele si inca niste ceva acte oficiale pentru Ambasada Chinei. Am uscat noi actele cat am putut, mai aveau inca o aroma de pruna cand le-am predat la centru Confucius, dar cel mai distractiv a fost sa ne caram dupa aia rucsacul imbibat bine de palinca prin tot Shanghaiul, pe la muzeele in aer liber, prin piete, si, mai ales, in liftul minune cu care am urcat in "World Financial Center", marele zgarie nori. Filip avea in spate rucsacul buclucas, pe cap o palarie de soare de paie, ii mai lipsea doar o papornita cu slana si ceapa si ar fi putut reprezenta cu succes Romania la jocurile Olimpice din fata birtului comunal.

Si asa, raspandind o subtila aroma de distilat de pruna printre corporatisti grabiti cu cardul de acces la gat, ne-am incheiat noi aventura chinezeasca.




duminică, 19 iunie 2011

Turism in Romania - Poiana narciselor de la Tecsesti


Intr-o frumoasa duminica de mai am pornit la drum cu forte proaspete sa vizitam narcisele de la Tecsesti, judetul Alba. Bine, pe parcurs ne-am pierdut din prospetimea fortelor si am ajuns acolo mai degraba traspirati si mai degraba trecuti decat fresh.

Dar sa nu ne grabim, ajungem in curand si la partea mai transpirata a excursiei. Prima parte a traseului am facut-o cu masina, de la Cluj la Teius si apoi pe directia Galda de Jos, pe o vale de o frumusete aparte.

De acolo, pe un drum din ce in ce mai stramt si din ce in ce mai accidentat, am pornit spre Tecsesti. La un moment dat, pe dreapta, am trecut pe langa o remorca colorata in toate culorile curcubeului. Apoi, tot pe dreapta, am vazut semnul de urcare la Poiana cu narcise si Piatra Cetii.

De urcat, conform tablei, ar fi vreo ora. Practic, noi am tot urcat si am tot urcat si am tooot urcat vreo 2 ore jumatate. Traseul nu a fost de loc usor prin padure, trebuie sa treci de vreo 10-20 de ori peste un paraias, pe pietre umede, cateodata pe un teren destul de accidentat.

Probabil datorita efortului depus, cand ajungi sus ai impresia ca esti in cel mai frumos loc de pe pamant. Piatra Cetii se vede dreapta, in stanga sunt narcisele si in spate ai toata valea Galdelor, acoperita de paduri.

E un loc deosebit, cu oameni deosebiti. Narcisele sunt in gradina unui satean, care nu numai ca ne-a lasat sa le fotografiem dar ne-a si omenit cu tuica, pita cu slana si ceapa verde. Painea lui Dumnezeu omul, ne-am promis si eu si Filip ca daca mai ajungem vreodata pe acolo o sa ii ducem o sticla de palinca drept multumire.

Drumul la coborare e parca mai greu ca la urcare, simti in genunchi pe ce panta cobori. E bine de tot cand ajungi jos, dar merita excursia, chiar si atunci cand narcisele nu sunt in floare. E aproape un cliseu, dar in Romania exista o groaza de locuri faine, desigur, de cele mai multe ori greu accesibile datorita drumurilor proaste, locuri care atunci cand le vezi iti imprumuta parca din linistea lor si iti vindeca sufletul. Poiana cu narcise de la Tecsesti e unul dintre acele locuri.

luni, 16 mai 2011

Eurovision, cu durere in suflet

Daca ar fi sa vorbesc in hiperbole, Eurovision-ul de anul asta a fost de departe ce mai plictisitor din cate imi amintesc sa fi vazut. Chestie care s-a vazut si la puncte, vreo 3-5 melodii s-au batut pana aproape de final sa ia premiul cel mare, semn ca nimeni nu a reusit sa se impuna ca favorit in fata publicului. Deci boring.

Melodia castigatoare a fost ceva desprins din albumul lui Britney Spears la tinerete, desi teoretic erau doua voci acolo. Niste versuri de toata jena "Come to me, come to me tonight / Oh god I need you, anyway... baby / I just wanna be, be around you all the time / Oh god I need you.. oh...", niste solisti cam paraleli, dar "au facut show". Adica au dat bani pe artificii, ca in caz ca nu stiati, anul asta la Eurovision s-au platit toate artificiile. De aia a avut Romania doar niste puff-uri sclipicioase la final, mai putine decat la tortul miresei la o nunta de cartier. Revenind la castigatori, unul dintre comentariile pe care le-am citit au fost genial: anul trecut azerii au cheltuit 1 milion de dolari ca sa isi promoveze piesa, anul asta s-au descurcat mai bine, au dat banii celorlalti participanti, ca sa cante prost, sa fie siguri ca vor castiga.



Spicuind din restul concursului, moldovenii au fost cei mai colorati, cu tema lor de Gnomeo si Julieta si cu tanti pe monociclu. Ca fapt divers, organizatorii germani ai Eurovisionului de anul au decis sa arate la inceputul fiecare melodii imagini cu imigranti din tara celor care canta melodia. Stiti ce au aratat la Moldova? Un spalator de geamuri ce lucra in Berlin parca. Deci serios, cat de nesimtit sa fii si sa alegi asa ceva pentru a prezenta o tara la un concurs international?



Grecia si Turcia au mers anul asta pe principiul "noi putem sa trimitem orice la Eurovision, ca sigur suntem printre primii". Soc si groaza, Turcia nu s-a calificat in finala si nu-mi pare de loc rau. Cand canta nenea ala "let's have a little fun", simteam niste fiori pe sira spinarii, cam ca atunci cand am vazut prima data Tacerea Mieilor.



Grecii au reusit sa se califice in finala, cu una dintre cele mai penibile combinatii rap/muzica folclorica din cate mi-a fost dat sa ascult vreodata. Stereo Mike, tipul cu rap-ul, e un vajnic exponent pentru stilul Oprisan. Noroc cu Loucas ca era baiat dragut, si a si lacrimat un pic catre public, si toate fetele s-au topit.



Cel mai mare fas de anul asta a fost tipul din Franta. Recunosc ca nu am studii de specialitate, da' cu parerea pot sa imi dau ca tot romanul. Mie mi s-a parut ca nenea a fost neimpresionant, pe cat se vroia de super tenor. Daca tot vii cu muzica semi-clasica, care nu e pe toate gusturile, atunci macar da-ne domnule pe spate cu interpretarea, nu gafai de pe la mijlocul melodiei. Si mai piaptana-te, te rog, ca nu costa.



Premiul 1 cu coronita il ia anul asta Captain Planet-ul Finlandei, Paradise Oskar. E induiosator nenea asta, daca ar fi sa zic ceva naspa de el ar fi ca si cum as lovi un catelus.



Premiul "Violenta in Familie" pentru anul 2011 merge la rusi. "I'm coming to get you / I'm running, I'm gunning for you ..". Deci da, Tacerea Mieilor din nou.



Premiul "My secret combination" merge la reprezentantul Suediei, pentru cea mai pop si piti-roz melodie din concurs. Minune maxima ca nu a castigat. Mi-a trecut glontul pe la ureche, ca sigur ajungeam sa jur ca si in 2008 ca nu ma mai uit niciodata la concursul asta. M-a tinut mult nu?



Mentiuni importante s-au luat si la sectiunea cel mai cool nume din concurs. Paradise Oskar, mentionat mai sus, a fost complet eclipsat de Dino Merlin din Bosnia Hertegovina. Iar acesta, a fost la randul lui lasat in urma de reprezentantul celor din Cipru : Hristos Milordos, care din pacate nu a intrat in finala, dovedind, inca o data, ca Eurovisionul e dat dracului.

Si in final, cu durere in suflet va las cu recap-ul tuturor melodiilor din finala. Sper ca la anul sa fie mai bine, ca mai rau, cu greu se poate.

duminică, 8 mai 2011

Ce am invatat despre contracte futures si platforma Forex

Da, stiu, ce cauta un inginer la bursa? Sau ce cauta un programator la bursa? Sau, intrebare masochista, ce cauta o femeie la bursa? Zic masochista si nu misogina pentru ca esti masochist daca pui intrebarea asta unei femei. Femeile nu uita si nu iarta si traiesc mai mult.

In fine, nu vreau sa va inchipuiti ca am devenit brusc si dintr-o data un nou Warren Buffet, in primul rand pentru ca eu sunt din Floresti nu din Omaha si in al doilea rand pentru ca nenea e batran si putred de bogat, pe cand eu nu. Dar am fost intotdeauna fascinata ideea de bursa, actiuni, banci si toate astea. In liceu citeam doua ziare constant: Academia Catavencu si ziarul Capital. Cred ca am fost prima din clasa care a avut card de debit, deschis de mine personal, fara inputul parintilor, pe vremurile de trista amintire de prin 2000-2001 cand exista un singur ATM per banca in tot orasul si plata cu cardul se putea face numai la sediul bancii. Ca idee, tata si-a facut card de salariu cam la 5 ani dupa mine. Si deci mintea mea mereu cugetatoare m-a trimis de data asta spre analiza celor doua subiecte din titlu, contractele futures si platforma Forex.

Ce mi-a atras intai atentia a fost publicitatea de-a binelea desantata care se face in ultima vreme la platforma de tranzactionare Forex. Aveti aici o mostra. Si mai e aia cu "Maria, o vanzatoare, a adus luna trecuta 2500 de euro tranzactionand pe Forex". Sau aia cu "Eu si sotul meu facem concurs cine aduce mai multi bani tranzactionand pe Forex". Da, sigur, sunt convinsa ca toate vanzatoarele de la Cora stau toata ziua sa tranzactioneze pe Forex, ca sa faca mai multi bani decat sotii lor, mecanicii auto care nici nu mai schimba uleiul unei masini fara ca intai sa faca un short pe paritatea euro/renminbi. Desigur, nici unul nu scoate atatia bani ca si copilul lor Gigel care in pauza mare tranzactioneaza in timp real de pe Blackbery-ul personal ca sa aiba bani sa o duca pe colega lui Ana la o prajitura. De mere.

Nu cred ca cei de la Forex au avut prea mult succes cu reclamele astea, pentru ca romanii au totusi un simt al bulshitului deosebit de fin, remarcabil de bine calibrat de evenimente de genul Caritas, Safi, FNI si tot ce inseamna politica. Oricum, daca cumva ati fost tentati sa luati in considerare pozele cu oameni zambitori si fericiti care au facut nush cati bani, va rog sa cititi ceea ce e scris cu litere mici : "Materialele cuprinse in aceasta pagina sunt prezentate cu scop exclusiv publicitar si de marketing si nu ar trebui in nici o circumstanta sa fie considerate drept sfat de investitie fie el implicit sau explicit, recomandare directa sau indirecta sau sugestie pentru o strategie de investitie sau instrument financiar sub nici o forma." In concluzie, esti pe barba ta, noi ti-am dat niste exemple pozitive care pot sau nu sa fie adevarate ca doara e marketing. Mult succes.

Deci asa cu Forexul(platforma de tranzactionare, nu piata). Sa ne orientam spre ceva mai serios. Am fost saptamana asta la un seminar organizat de catre Sibex(bursa din Sibiu), un seminar care se chema "Primii pasi in bursa". Acuma, pentru neinitiati, la Sibex nu se tranzactioneaza actiuni. Exista doar 2 actiuni listate la Sibiu si anume, Sibex-ul propriu zis si o societate din Bucuresti, care face plastice cred. La Sibiu se tranzactioneaza in special contracte futures.

Daca mai aveam vre-un dubiu, dupa ce am participat la seminarul asta mi-e clar. Eu nu sunt facuta ca sa tranzactionez contracte futures. Contractele futures sunt, dupa cum ni le-a explicat profesoara de economie intr-a 11-a, o specie de contracte in care oamenii practic pun un pariu. Eu de exemplu pariez ca euro va scadea in raport cu leul. Atunci fac un contract futures in care spun ca eu o sa vand euro la pretul de acum, peste 3 luni. Adica eu voi castiga din faptul ca la data stabilita, pot sa cumpar euro mai ieftini si sa ii vand la pretul de acuma, respectiv mai scump. Desigur, daca am ratat predictia, si euro o ia in sus, eu voi pierde bani pentru ca la data expirarii contractului trebuie sa cumpar euro mai scump si sa ii vand mai ieftin.

In fine, oamenii de la seminar au explicat chestia asta mai clar si bine inteles, acuma nu mai inchei tu personal contract cu altcineva ci piata in sine iti vinde si iti cumpara contractele si practic lucrurile sunt mai complicate ca model de business decat am explicat eu. Oamenii de la Sibex au fost foarte profesionisti si au explicat clar cat de riscant este acest model si chiar i-au incurajat pe participanti sa inceapa timp de o luna cu contul demo, si abia apoi sa isi riste banii proprii. Cu toate astea nu pot sa nu ma intreb cati dintre cei de acolo au inteles cu adevarat cat de putine sanse au ei sa castige bani. Prezentatorul a spus in timpul seminarului, mai in gluma, mai in serios: la bursa se intalnesc oamenii cu experienta cu oamenii cu bani si fac schimb intre ei.

Un om normal, ca mine de exemplu, cu o minima experienta in domeniul bursier va fi practic spulberat intr-un concurs de ghicit trend-ul pe care il va lua euro, sau petrolul, sau aurul. Exista firme extrem de puternice in lume care au mii de angajati care asta fac, gasesc trenduri si le exploateaza. Goldman Sacks au avut intr-un an doar vreo 20-25 de zile in care au pierdut bani. Si tot restul anului au castigat bani pe bursa. In plus, jucatorii cu adevarat mari pot chiar sa influenteze piata, am fi naivi daca am presupune altfel. Daca pe de o parte in piata exista asemenea traderi cu experienta, ce rol credeti ca mi s-ar oferi mie, omul care e abia la inceput. Va dau un hint, rolul de fraier.

Desigur, ar fi posibil sa am o groaza de noroc si sa nimeresc fix ziua potrivita si sa castig o groaza de bani. Desigur, la fel se poate intampla si la loterie. Daca e sa ma bazez pe noroc, as putea la fel de bine sa joc la pariuri, ca macar acolo am mai multe sanse sa nimeresc castigatorul. Se uita Filip in fiecare weekend la meciurile lui Manchester, si vrand ne-vrand mai aud si eu cate una alta. I-au facut praf pe Chelsea duminica asta si practic au castigat campionatul.

marți, 26 aprilie 2011

de ce avem noi testoasele?

Acum vreo 2 saptamani i-am adus pe bunicii mei la noi sa ne vada apartamentul.

Aveam ceva emotii, pentru ca bunicii mei sunt foarte sinceri si directi in aprecieri Mie la nunta bunica mi-a zis ca trebuie sa mai slabesc. Yep, orice mireasa viseaza sa auda asta in ziua nuntii. Practic pentru asta traim. In plus, apartamentul nostru are, speram noi, un aer modern si practic, pentru ca echipa de design interior (eu si Filip) a dorit sa impuna o volumetrie a spatiului dinamica si minimalista in acelasi timp. Adica vroiam sa ne incapa toate cartile si cablurile si sursele arse de calculator si totusi apartamentul sa nu arate ca un depozit.

Cum spuneam, aveam unele mici emotii referitor la ce o sa zica bunicii care au varste inaintate (80+ si 70+). Cele mai mari emotii le aveam cu broastele testoase care troneaza intr-un acvariu in mijlocul livingului. Ne-am facut probleme cam degeaba, cum a intrat bunica in camera s-a dus ata la ele, s-a oprit, s-a uitat si apoi a scos una asa.. din putul gandirii "Astea si fata aici?". Noi am ramas interzisi un moment si dupa aia i-am raspuns ca nu, nu fata, ca sunt inca prea mici ca sa se reproduca si ca oricum, rareori fac oua in captivitate.

Bunicu ne-a zis ca macar e bine ca nu ne-am luat caine, ca ala si musca. Eu am marturisit ca si testoasa mai mare musca, si ca o antrenez sa ne pazeasca casa ca testoasa de atac. Le-am zis ca oricum nu am fi avut timp de caine, ca ala trebuie plimbat afara si ca nu poti sa il lasi singur toata ziua in casa. Si le-am zis ca noh, ne-am luat si noi testoase asa.. ca sa avem si noi ... Si aici a intervenit bunica "Ca sa aveti si voi un pic de gazdusag".

A fost o revelatie pentru mine. Pana in momentul respectiv inca nu constientizasem nevoia si imboldul acela adanc din cauza caruia am cerut cadou testoasele de ziua mea de la saracul Filip. Dintr-o data lucrurile mi s-au clarificat si mi-a picat fisa. Sunt gazdoaie.

Pentru ne-ardeleni sau pentru acele suflete chinuite care au crescut la oras, "pe asfalt", fara bunici la tara, gazdoaia este femeia care are o casa mare, acareturi si animale multe. Acuma stiu de ce ne-am luat testoase, pentru ca in forul meu interior de a doua generatie de la opinca, sunt constienta ca trebuie sa am si eu un pic de gazdusag. Alfel cum poti sa mai iesi in lume, sa te rada satul?

PS. Alte doua perle marca bunica:

1. Uitandu-se la canapeauna noastra din living, care nu este acoperita de nimica. "Da lepedeie nu aveti pe ea? Nu bunica ca asa-i modern. Da' modern, ca modernu' asta o fost una care era mai saraca si n-o avut lepedeie sa puna pe pat si atunci o zis ca asa-i moda si alealalte s-o luat dupa ea."

2. Cand am dus-o pe autostrada pana la noi, uitandu-se la terenurile din jur, rascolite cand s-a facut constructia: "Ce pamant sarac ii asta. Da eu vreau sa stiu oamenii de aicea ce mananca cu asa pamant sarac." O intrebare a unui om simplu de la tara, care vede pamantul nu ca 30 de euro la metru patrat ci ca pe painea cea de toate zilele.

vineri, 15 aprilie 2011

despre sloganuri publicitare

Stateam vineri seara linistita cu Filip la o poveste despre branding si despre noul limbaj de lemn al corporatistilor de pretutindeni. Ala plin cu tot felul de ajdective si adverbe gen passionate, excited, enthusiast si alte asemenea cuvinte care suna bine dar nu spun mai nimica.

Si mi-am adus aminte ca am citit undeva un articol despre Asociatia crescatorilor de porci din, ati ghicit, America. (Da, cateodata ma plictisesc destul de tare incat sa citesc articole despre Asociatia crescatorilor de porci din America. Nu, nu mi se intampla foarte des.) Cum spuneam, citisem un articol despre domnii astia care si-au rebranduit produsul.

Inainte promovau carnea de porc sub sloganul, ciudatel de altfel, "Pork, the other white meat" (Porcul, cealalta carne alba). Prima carne alba e puiul, banuiesc. Acuma sincer, ardeleanca fiind, pe mine ma jigneste sloganul asta. Adica noh, pun ei in balanta bunatate de jambon de porc afumat si uscat la bunicu in pod cu un amarat de piept de pui cumparat de la Oncos? Si sa nu le bati obrazul?

Oricat de rau ar fi sunat vechiul slogan, cel nou m-a lasat masca:

Pork, be inspired


Si eu si Filip am simtit inspiratia instant si am scos inca ceva sloganuri publicitare cu care si-ar putea promova americanii marfa. cel putin la fel de inspirate ca si cel pe care au dat ei tone de bani:

Racituri - Just do it! (Racituri - Doar fa-le!)

Carnati - Connecting people! (Carnati - Conecteaza oameni!)

Caltabosi - Ca o adiere proaspata de primavara!

Slanina - Perfect barbatesc!

Ciolan afumat - Because you're worth it! (Ciolan afumat - Pentru ca meriti!)

Untura - cu coenzima Q10!

Soric - Feel the passion (Soric - Simte pasiunea)

Acuma asteptam si noi plata pentru munca intensa depusa ca de la atata copywriting ni s-a facut foame. Ce-ar mai merge niste fasole cu ciolan, mama mama.

luni, 28 martie 2011

Cum poti sa scapi de mersul la sala?

Acum cativa ani am auzit o gluma foarte sadica:
"Cum poti sa scapi de durerea de cap?
Impusca-te in picior."

In aceasi idee, dar cu mai putin sange, va voi povesti cum se poate scapa de mersul la sala. Ideea e simpla, si am implementat-o cu succes. Nu e nevoie decat sa te duci sa faci un pic de munca agricola, asa.. cateva ore de weekend, de exemplu cum am facut eu si Filip sambata.

Ideea a fost a mea cred, mi-am zis, ce ar fi daca anul asta ne-am transforma in agricultori de weekend, sa mergem la Dangau sa punem niste legume, muncim si noi in natura, nu mai stam cocarjati la birou, ne destindem, ce mai. Basca e aproape gratis, ca terenul il are tata, semintele nu sunt scumpe, de cat consumam benzina pana acolo ne-ar ajunge poate sa mergem la un film la Polus in weekend. Poate. Daca nu e 3D. Plus ca facem miscare, chiar asa i-am spus lui Filip. Facem miscare serios si nu o sa mai trebuiasca sa mergem la sala.

Nu cred ca mi-am inchipuit vreodata cata dreptate o sa am. Oh da, facem miscare! Pentru corpul meu anchilozat de robotel IT, miscarea aia s-a concretizat intr-o febra musculara si durere de sale, ca dupa aia preferam sa fac genoflexiuni decat sa trebuiasca sa ma imi indoi spatele macar un sfert de grad. Si va dati seama ca nu am sapat/semanat mult, am facut doar 2 straturi, cam de 2 metri pe 1 jumatate. Si alea strambe ca radeau si tata si mama de mine dupa aia. Da noh, primul contact cu sapa dupa nustiucat timp, ce puteam sa ne asteptam. Am semanat arpagic, morcovi, pastarnac, ridichi si o mana de ovaz.

Cu ovazul asta e super interesanta povestea. Am aflat intamplator ca la Suceava exista o banca de seminte, a carui scop e sa recolteze si sa pastreze seminte aclimatizate in Romania, mai ales din zone mai putin intens cultivate, in care se pastreaza puritatea soiului. O idee excelenta, parerea mea.

Am gasit printre mostrele pastrate de ei chiar si seminte de in recoltate in anii 80 din Agarbiciu (5 km de Dangau) si chiar imi aduc aminte ca si eu am fost la cules de in cu maicuta cand eram mica. Imi amintesc asa, ca o poza colorata, florile albastre de in. Oricum, banca asta de seminte iti poate trimite, la cerere, o singura data cred, cateva seminte din respectivele soiuri, pentru ca tu sa incerci sa le cultivi din nou. Nu primesti multe seminte, poate un pumn de fasole, din care nu iti iese de ajuns in primul an incat sa si consumi. Abia in al doilea an poate ca o sa ai intradevar productie. Oricum, daca va intereseaza plante aclimatizate in zona de munte, institutul asta va trimite semintele acasa, in plic, gratis.

Eu abia astept sa pot sa imi plantez rosiile, sa vad daca o sa iasa din alea grase si bune, cum ii ies lui bunica. Desi, noh, ale ei sunt facute rasad intai pe melegar, nu pe pamant de turba cumparat de la practiker. Cum ar zice nenea din filmele despre gradinarit la care ne tot uitam de o vreme incoace: "The manure ...". Am aflat ca englezii isi cumpara gunoiul de grajd direct de la magazine din astea de plante, ambalat in saci si dezhidratat. O tempora, o mores!

In fine, noi speram ca se vor prinde ceva din ce-am plantat sambata asta. Inceputul a fost incurajator, dupa ce ne-am chinuit noi acolo sa punem apa peste straturi, in jumate de ora a bagat asa o ploaie, din aia cum numa la munte se intalneste. Cerul se intunecase, vantul trecea prin copaci ca prin branza si suiera in hornul casei de ziceai ca acuma, acuma plecam cu si noi cu casa pe urmele lui Dorothy. Clopotarul satului tragea clopotele la biserica de vreme rea si noi in casa faceam Earth Hour ca se luase curentul. Ce mai, natura dezlantuita. In alta jumatate de ora, hai 45 de minute ploaia s-a terminat brusc si subit si a aparut curcubeul. Deci este speranta.