Capsunar pe plantatii de biti

It's a done deal. De maine voi fi si eu capsunareasa in Europa de Vest, lucrand pe campiile nesfarsite ale softului german.

E doar temporar, doar vreo 6 luni, dar noh, o sa am ocazia sa vad cum e sa iti lasi casa si familia ca sa pleci pe alte meleaguri. Partea buna e ca noi, programatorii, muncim cu capul nu cu sapa, dar oricum ar fi, tot capsunar se cheama ca esti - plecat de acasa, parte din statistica oficiala a romanilor care trimit bani in tara.

Cateodata ma gandesc ca noi programatorii traim o viata super fericita. Ok, traim in Romania, dar suntem cumva izolati in propriul nostru balon de sapun in care e cald si bine. N-avem treaba cu sistemul sanitar din Romania, majoritatea firmelor iti ofera o asigurare medicala privata. Nici macar cu birocratia nu avem atata de luptat, firmele mai mari de soft au de obicei oameni dedicati care sa se ocupe de hartogaraie si sa ii protejeze pe sarmanii programatori de nevoia de a sta la cozi.

Chiar si acuma cand plec sa lucrez in Germania, nu plec pentru ca nu imi gasesc de lucru in tara sau ca sa castig mai mult sau dintr-o necesitate. Nu, plec pentru ca proiectul e fain, plec ca sa vad cum se traieste intr-o tara "civilizata", plec ca sa vizitez Germania si o fac pe banii altora. Programmers live a charmed life.

Bine inteles, exista reversul medaliei. Ne inconjoara firmele intr-un balon de sapun nu din dragoste ci din profit. Sa nu cumva sa ni se distraga atentia de la cod, de la deadline, de la munca. Sa fie siguri ca dam 100% in fiecare zi sau ideal 110%. Suntem pretuiti doar pentru creier si abilitatea de a scrie frumos pe tastatura. Suntem o resursa. Dar macar una rara.

O luna nebuna, nebuna, nebuna

Cateodata mi-as dori sa pot sa ma izolez de lumea inconjuratoare, sa pot sa uit sa citesc stirile pe hotnews in fiecare dimineata, sa nu deschid radioul pe programele de stiri si sa nu cumva sa trec pe langa un chiosc cu ziare.

Pentru ca oriunde te uiti, in ultima vreme, toata lumea e parca cuprinsa de nebunie. Primarul Clujului e in arest pentru coruptie. Acum doua zile un preot si sotia lui au fost omorati intr-un accident de masina in Floresti in timp ce incercau sa treaca strada printr-un loc nepermis. Si apropo de accidente, si Huidu a omorat niste oameni. Grecia e in criza de ceva vreme si nici Italia nu se simte mai bine. Muhamad Ghadafi e mort, rupt in bucati de catre propriul lui popor. In Statele Unite protestatarii de pe Wall Street sunt luati in ras de catre alti protestatari, miscarea Tea Party, pentru ca nu-i asa, revolutionarii nostri sunt mai buni decat revolutionarii lor.

Si Germania vorbeste despre razboi.

Asta e cred ceea ce ma sperie cel mai tare. Ca toata aceasta violenta cu care suntem bombardati zilnic va escalada la un moment dat destul de mult incat sa avem un razboi. Ca vom ajunge sa repetam istoria, ca vom avea un alt hitler, un alt stalin, ca toata durerea si ura si lacomia care plutesc acuma in lume ca un puroi peste o rana infectata, toate frustrarile astea o sa izbucneasca la un moment dat intr-un razboi.

Si stiu exact de ce mi-e atata de teama de asta. Pentru ca mi-am trait buna parte din copilarie ascultand povestiri din razboi. Alti copii poate ca adormeau seara cu povesti cu feti frumosi si zane, insa eu am avut parte de ceva mai real. Unul dintre bunici imi citea din biblie. Badea imi spunea povesti de pe front din al doilea razboi mondial. Poate ca azi psihologii ar zice ca nu e cel mai bun lucru pe care sa il povestesti unui copil de trei ani, dar povestile batranilor sunt spuse ca sa inveti ceva din ele, sa nu mai repeti pacatele celor dinaintea ta.

Badea a fost prizonier la rusi timp de 3 ani dupa terminarea razboiului. Imi aduc aminte ca prin vis povestile lui, nici macar nu stiu sigur daca asta e povestea lui sau povestea altcuiva, dar nu cred ca o sa o uit niciodata si poate intr-o zi o sa o povestesc si eu copiilor mei. Cum Maicuta si Badea nu erau casatoriti dar erau promisi unul altuia. Cum Badea a ajuns in razboi si apoi, cum a ramas prizonier la rusi dupa ce s-a terminat razboiul. Cum toate femeile din sat i-au zis Maicutei sa uite de el si sa se marite ca nu se mai intoarce. Cum prizonierii de razboi au fost impartiti pe la familii de rusi ca sa ii ajute la munca si cum erau legati cu lanturi in cocina porcilor. Cum intr-o zi Badea i-a facut o jucarie unui copil rus. Cum intr-o noapte rusul nu l-a mai legat. Si cum Maicuta l-a asteptat trei ani chiar daca devenea, incet, incet, fata batrana si nimeni nu credea ca Badea se va mai intoarce acasa vreodata. Si cum totusi Badea s-a intors.

Asta inseamna razboi. Inseamna sa distrugi vieti. Inseamna sa uiti ca oamenii de pe cealalta parte a frontierei, oamenii de pe cealalta parte a unei linii trase in nisip sunt si ei oameni. Ca plang si rad si iubesc la fel ca si tine, ca sangereaza la fel de rosu ca si tine. Inseamna sa iti pierzi umanitatea.





In Europe and America, there's a growing feeling of hysteria
Conditioned to respond to all the threats
In the rhetorical speeches of the Soviets
Mr. Krushchev said we will bury you
I don't subscribe to this point of view
It would be such an ignorant thing to do
If the Russians love their children too

There is no historical precedent
To put the words in the mouth of the President
There's no such thing as a winnable war
It's a lie we don't believe anymore
Mr. Reagan says we will protect you
I don't subscribe to this point of view
Believe me when I say to you
I think the Russians love their children too

Glume de programatori se intoarce

1. Discutie despre niste elemente de pe o pagina:
tester : "Daca nu sunt tradable sa fie gri, daca nu, sa fie negri"
programator : "African-American ma, nu negri"

2. Discutie despre un coleg care vrea sa plece cu jumatate de ora mai devreme:
programator1 : da' daca vine boss-ul dupa ce pleaca si ne intreaba unde e?
programator2 : ii zicem ca e pe invisible.

3. kama sutra in secolul 21 . trist, dar adevarat.

4. NET, .NET

5. Programator1: Wow, tocmai am gasit o metoda care are 120 de parametri...
Programator2: Si are macar comentarii?
Programator3: Comentariile sunt pentru spectatori.

6. KLINGON GUIDE To Writing Perfect Code :

Number 12: “Specifications are for the weak and timid!”

Number 11: “This machine is a piece of GAGH! I need dual Pentium processors if I am to do battle with this code!”

Number 10: “You cannot begin to appreciate Dilbert unless you have read it in the original Klingon!”

Number 9: “Indentation?! I will show you how to indent when I indent your skull!”

Number 8: “What is this talk of ‘release’? Klingons do not ‘release’ software. We uncage our software, letting it leave a bloody trail of designers and quality assurance people in its wake.”

Number 7: “Klingon function calls do not have ‘parameters.’ They have ‘arguments’ . . . and they ALWAYS WIN THEM!”

Number 6: “Debugging? Klingons do not debug. Our software does not coddle the weak.”

Number 5: “I have challenged the entire quality assurance team to a Bat-Leth contest. They will not trouble us again.”

Number 4: “A TRUE Klingon programmer does not comment his code!”

Number 3: “By filing this PTR you have challenged the honor of my family. Prepare to die!”

Number 2: “You question the worthiness of my code? I should kill you where you stand!”

Number 1: “Our users will know fear and cower before our software! Ship it! Ship it and let them flee like the dogs they are!”

Te lepezi de satana?

Ne-am lepadat. Ne-am terminat creditul pentru apartament. Hurray, hurray and pop the champagne. Nu stiu daca pentru cei fara credite treaba asta va avea vreo insemnatate, dar cu siguranta cei care au avut vreodata credit la viata lor ma vor intelege perfect cand le voi zice ca dintr-o data parca cerul e mai albastru, parca soarele e mai cald si parca un nor negru s-a ridicat de pe mine.

Sa ai credit e o forma de sclavagie mai buna decat orice s-a inventat pana acum in istoria umanitatii. Si inca noi am fost printre ''norocosii'' al caror credit se intindea doar pe 14 ani, si atunci aproape 50% din rata o plateam din principal, dar mi-e groaza sa ma gandesc cat am fi platit dobanda daca am fi avut un credit pe 30 de ani. Pentru nah, bancile nu stiu matematica ca si noi. Cand un om normal se gandeste ca are dobanda de 6% pe an, se asteapta sa plateasca in primul an dobanda de 6%din cati bani a imprumutatat. Ha ha, nici nu se pune problema, bancile, cum spuneam, stiu o alta matematica, in prumul an platesti dobanda pe toti cei 30 de ani si abia un 10-15% din soldul creditului. E extrem de bine pentru banci, pentru ca si daca te destepti dupa o vreme si vrei sa iti returnezi creditul, ei ti-au luat deja dobanda ca si cum te-ai folosit de banii aia pe toata perioada. Asta ca sa nu mai vorbim despre toate comisioanele de analiza dosar, risc, administrare, etc, prin care iti sifoneaza si mai multi bani.

Si totusi, oricat ar parea de ciudat, nu regret ca ne-am luat creditul. Pentru ca 1) acum avem o casa si nu vom mai plati niciodata chirie. Si daca rata la banca e naspa, chiria e si mai rea. Am schimbat destule apartamente in Cluj ca sa stim ca proprietarul e bosul, si te poti trezi oricand dat afara, pentru ca si-a gasit un cumparator, sau se muta ruda din italia, sau din n alte motive.

Si 2) faptul ca am avut un credit ne-a facut sa devenim mai responsabili. Ne-a impins sa ne cautam joburi mult mai bine platite, ne-a invatat ca nu tot ce zboara se mananca si ca 10 milioane pe care nu ii dai pe cel mai de fitze telefon pot sa iti reduca perioada de creditare cu aproape 2 luni, si asta inseamna ca vei plati mai putina dobanda in final.
Am avut noroc cu banca la care ne-am facut creditul, pentru ca si-a respectat la litera contractul, daca scadea euriborul ne scadea rata, si in plus ne-a oferit posibilitatea sa facem rambursari partiale oricand si cu orice suma. La fiecare rambursare aveam de ales intre reducerea ratei sau reducerea perioadei, cea din urma e clar mai avantajoasa, pentru ca iti permite cum spuneam sa reduci totalul de dobanda platita.

Daca ar fi sa sintetizez ce-am invatat in astia 3 ani de rate, ar fi urmatoarele:
- nu cumpara cu credit decat o casa in care sa fii sigur ca iti place sa traiesti, pentru ca oricum o sa te simti al naibii de suparat atunci cand mergi la banca in fiecare luna si vezi cum iti pleaca banii din cont. Daca iti place casa, si iti place sa traiesti in ea, macar o sa iti mai indulceasca supararea.
- nu cumpara o casa pe care nu ti-o permiti. Daca nu poti sa pui deoparte macar 20% din valoarea casei, si aici nu ma refer la banii de nunta, sau din mosteniri, ci la bani pe care ii pui tu deoparte timp de 1-2-3-4 ani, ani in care te familiarizezi cu jugul de a avea in fiecare luna un nenea distractiv ca zanul bancii transilvania care loveste cu bageta si Puff! banii nu mai sunt. E importanta sa faci asta, desi sunt oameni care vor spune, bine, dar eu la preturile de acum inseamna ca nu imi voi permite niciodata sa imi iau casa. Well, I have news for you, daca nu puteti sa faceti asta in fiecare luna timp de 30 de ani, oricum va veti pierde casa. Sunt o groaza de anunturi de executari silite, oameni care credeau ca vor reusi ei cumva sa isi plateasca creditul, dar care acum se vor muta din nou in chirie. Imi pare sincer rau pentru ei, pentru ca au pierdut mai mult decat doar rata pe care au platit-o, au pierdut si multele comisioane de acordare si de ce or mai fi fost. Sunt, sunt daca vreti, intr-o situatie mult mai proasta decat erau inainte, daca si-ar fi tinut banii in banca si ar fi platit chirie.
- si asta ma aduce la punctul 3. Nu te indatora maxim cat poti duce. Sunt oameni care zic, ma, eu nu imi permit sa imi platesc chiria si sa si pun bani deoparte echivalentul unei rate pe luna, dar daca ar fi numai rata, mi-as permite-o fara probleme. Well, nu e chiar asa. Daca nu iti permiti sa pui deoparte, acum cand platesti doar chiria, inseamna ca atunci cand vei avea rata vei fi indatorat la maximul suportabil. Cum au aflat de curand oamenii care au credite in franci elvetieni, asta nu e bine de loc. Nu stii niciodata cand iti scade salarul, iti creste dobanda, sau o combinatie dintre asta doua. Daca esti indatorat la maximul, nu vei face fata nici macar uneia dintre schimbari, daramite amandoua.

La final, well, noi ne-am lepadat de Satana, ceea ce va dorim si voua.

Priviti-i, calatorii se intorc acasa / Intampinati-i dar cu flori

Ok, ok, nu e nevoie sa imi aduceti flori daca nu vreti. Si nici nu stiu de ce m-am apucat sa fac versuri albe. Daaaaar..m-am intors nu de mult din China. Si vreau sa va povestesc totul.

Intai, cum am ajuns acolo? Fac cursuri de chineza de anul trecut la Centrul Cultural Confucius. Cei de la centru au organizat si anul trecut si anul acesta o scoala de vara pentru studenti, asa ca atat eu cat si Filip ne-am petrecut 2 saptamani facand chestii interesante prin China. Nu sa mai ajung sa imi indeplinesc dorinta de a merge pe El Camino anul asta, ca nu mai am concediu de loc, dar mi s-a parut un schimb bun, Spania pe China.

Unde am fost si ce am vazut? Am vizitat in ordine : Beijing cu piata Tiananmen,



Orasul Interzis



si Marele Zid,





Hangzhou, unde am facut cursuri de chineza timp de o saptamana, cu Wuzhen si West Lake si o serie de muzee si ultimul pe lista Shanghai in zona Pudong, cu multii lui zgarie nori si barje.








Cum e China, pariez ca asta o sa va fie prima intrebare. Well.. China e maaaaare. Si plina de chinezi.

Lasand gluma la o parte, China chiar e mare. Intre Beijing si Shanghai sunt peste 1000 de km, deci cam cat de la Cluj la Berlin. Beijingul are 20 de milioane de locuitori. Shanghaiul are 23 de milioane, asa, ca termen de comparatie. Orasul in care am fost noi, caruia ii ziceam Oradea Chinei, avea 6-8 milioane de locuitori. Totul in China e la o alta scara. Radeam cand am vazut gara din Beijing, pentru ca in fata garii erau cam tot atatia oameni cat sunt in Cluj la zilele orasului in centru, langa statuia lui Matei. Inauntru era si mai rau.




Si asta nu a fost o situatie singulara. Aeroportul din Beijing se intinde de exemplu, pe o suprafata ceva mai mare decat Clujul. In terminalul nou, in care am fost noi, trebuie sa iei un mini-tren ca sa ajungi de la locul unde aterizezi la locul unde iti aduc bagajele. Au strazi intregi care se ocupa doar cu comertul de electronice, unde un mall plin de firme care vand doar produse IT&C e cam la fel de mare ca 3 Polusuri la un loc. Si nu exista doar unul singur. Asta ca sa nu mai vorbim de Marele Zid, care, dupa cum zice legenda, se vede din spatiu, sau de Orasul interzis, complezul de cladiri care era resedinta imparatilor din dinastiile trecute si care e enorm. Sau piata Tienammen in care incap circa 1 milion de oameni la manifestarile patriotice ale partidului, si unde te urmaresc ochii lui Mao, oriunde te-ai afla.

Daca tot v-am amintit de serbari patriotice si partid, cred ca ar trebui sa mentionez ca un capitalism mai salbatic ca si in China rareori mi-a fost dat sa vad. Desigur, se spune ca traiesc in comunism, dar adevarul e ca traiesc de fapt intr-un stat totalitarist, care se foloseste de "comunism" ca de o emblema pentru a controla 1 miliard de oameni, care altfel s-ar fi transformat de mult intr-o a doua Indie, o tara in care putinii au totul in timp ce restul se chinuie in mocirla. Ce a facut comunismul pentru China a fost sa se asigure ca majoritatea au de ajuns incat sa nu moara de foame si poate un pic extra. Cand ma gandesc la China nu imi vin in minte nici zgarie norii din Shanghai, nici Marele Zid, nici super trenurile, ci mi-o imaginez de fiecare data ca un mare Manastur- un cartier comunist, cu blocuri gri si rufe puse la uscat pe balcon, poate un pic mai murdar decat echivalentul romanesc, poate cu mai putine masini si mult mai putini caini, cu mirosuri de orez prajit in loc de sarmale, dar totusi, un Manastur pe care oricine a trait in Romania il recunoaste imediat.




Daca credeti ca China va fi urmatoarea putere mondiala, e posibil sa aveti dreptate. In viitor. Peste vreo 20 de ani. Si chiar si asa, asta nu se va traduce printr-un standard de viata la fel de ridicat pentru chinezul de rand cum are acuma europeanul de rand. E imposibil, sunt pur si simplu prea multi. Planeta noastra nu e destul de mare ca sa suporte asta.

Sincer, in momentul de fata nu pot decat sa ii compatimesc pe chinezi. Sunt invatati de multele reclame pe care le inghit zilnic, sa isi doreasca lucruri "vestice" pe care nu si le permit sau care sunt rele pentru ei. Majoritatea reclamelor pe care le-am vazut erau Loreal, Pizza Hut si KFC. A.. si Mercedes. Isi pierd, incetul cu incetul identititatea nationala, deja, tinerele chinezoaice nu mai aleg sa se imbrace in rochia de nunta rosie, traditionala, ci isi fac "western weddings", cu rochii albe, importate din Europa.




Statul lor sta pe un munte de bani ce se devalorizeaza din cauza ca americanii au dat drumul la tiparnita la bani, iar chinezii de rand traiesc cam cum traiau romanii in anul 2000. E drept, au trenuri rapide, ceea ce romanii nu aveau pe vremea aia, dar in acelasi timp, e de ajuns sa mergi prin mahalalele Beijingului ca sa vezi ce inseamna o saracie lucie, pe care putini romani au cunoscut-o, chiar si atunci. Nu zic ca nu sunt si in Romania familii care traiesc intr-o singura camera si care se spala in lighean, dar la chinezi se mai adauga si spectrul foamei pe langa toate astea. A fost printre putinele momente cand am iesit din tara si m-am simtit bogata de-a binelea, cand am trecut prin favelele Beijingului ca sa ajung la hotelul de 4 stele in care eram cazata.

Si m-am simtit de-a binelea rasfatata de soarta cand am povestit cu unul dintre voluntarii chinezi care aveau grija de noi in excursie, care mi-a declarat senin ca el nu iesise niciodata din orasul in care s-a nascut. Un student de 19 ani pentru care, excursia noastra acolo a insemnat ca a reusit sa viziteze un sat traditional chinezesc, la mai putin de 50 de km de orasul lui natal, dar pe care nu il mai vazuse niciodata. Comparati asta cu adolescentul roman standard, care de pe la 16 ani ii pisalogeste pe parinti sa il lase sa mearga cu prietenii la Costinesti la mare, si care, pe la 18 ani, incepe deja sa se gandeasca cum sa iasa in strainatate, ca de Romania s-a plictisit.

China are viitorul asigurat, pentru ca investeste enorm in tehnologie de ultima ora.

Am urcat in cel mai inalt turn din Shanghai, pe cea mai inalta platforma de observare din lume, la 474 de metri, cu un lift care ne-a dus 430 de metri inaltime in 66 de secunde. Aproximativ 250 km/ora.

China are trecutul glorios, e de ajuns sa vizitezi cum am facut noi, muzeul ceaiului si sa iti dai seama ca ei au o cultura a ceaiului neintrerupta de milenii, si ca se pot lauda cu una dintre cele mai batrane civilizatii de pe pamant.







Problema e cu prezentul, un mare Manastur,



cu preturi imobiliare fenomenale, de bula, de minim 2000-3000 de euro mp. "One for the money, everything to buy/ Two for the pretty girls going by/ Three for the house in the big Shanghai", cam asa suna un faimos cantec contemporan chinez.

Si la final, nu pot sa nu va povestesc patania noastra din Shanghai. Am plecat de acasa, din Romania, ca orice adrelean de treaba cu jumate de litru de palinca dupa noi. In Hangzhou nu prea am avut cui o da, dar am zis ca la plecare o sa o impartim voluntarilor care ne-au ajutat in Shanghai. Am transferat-o intr-o sticla aratoasa, sticla am pus-o in rucsacul de spate, si am pornit noi fericiti spre "the big city".

Evident, sticla aratoasa nu era si ermetica, asa ca ne-am trezit ca ne-a curs palinca peste tot, udand rucsacul, hainele si inca niste ceva acte oficiale pentru Ambasada Chinei. Am uscat noi actele cat am putut, mai aveau inca o aroma de pruna cand le-am predat la centru Confucius, dar cel mai distractiv a fost sa ne caram dupa aia rucsacul imbibat bine de palinca prin tot Shanghaiul, pe la muzeele in aer liber, prin piete, si, mai ales, in liftul minune cu care am urcat in "World Financial Center", marele zgarie nori. Filip avea in spate rucsacul buclucas, pe cap o palarie de soare de paie, ii mai lipsea doar o papornita cu slana si ceapa si ar fi putut reprezenta cu succes Romania la jocurile Olimpice din fata birtului comunal.

Si asa, raspandind o subtila aroma de distilat de pruna printre corporatisti grabiti cu cardul de acces la gat, ne-am incheiat noi aventura chinezeasca.

Turism in Romania - Poiana narciselor de la Tecsesti

Intr-o frumoasa duminica de mai am pornit la drum cu forte proaspete sa vizitam narcisele de la Tecsesti, judetul Alba. Bine, pe parcurs ne-am pierdut din prospetimea fortelor si am ajuns acolo mai degraba traspirati si mai degraba trecuti decat fresh.

Dar sa nu ne grabim, ajungem in curand si la partea mai transpirata a excursiei. Prima parte a traseului am facut-o cu masina, de la Cluj la Teius si apoi pe directia Galda de Jos, pe o vale de o frumusete aparte.

De acolo, pe un drum din ce in ce mai stramt si din ce in ce mai accidentat, am pornit spre Tecsesti. La un moment dat, pe dreapta, am trecut pe langa o remorca colorata in toate culorile curcubeului. Apoi, tot pe dreapta, am vazut semnul de urcare la Poiana cu narcise si Piatra Cetii.

De urcat, conform tablei, ar fi vreo ora. Practic, noi am tot urcat si am tot urcat si am tooot urcat vreo 2 ore jumatate. Traseul nu a fost de loc usor prin padure, trebuie sa treci de vreo 10-20 de ori peste un paraias, pe pietre umede, cateodata pe un teren destul de accidentat.

Probabil datorita efortului depus, cand ajungi sus ai impresia ca esti in cel mai frumos loc de pe pamant. Piatra Cetii se vede dreapta, in stanga sunt narcisele si in spate ai toata valea Galdelor, acoperita de paduri.

E un loc deosebit, cu oameni deosebiti. Narcisele sunt in gradina unui satean, care nu numai ca ne-a lasat sa le fotografiem dar ne-a si omenit cu tuica, pita cu slana si ceapa verde. Painea lui Dumnezeu omul, ne-am promis si eu si Filip ca daca mai ajungem vreodata pe acolo o sa ii ducem o sticla de palinca drept multumire.

Drumul la coborare e parca mai greu ca la urcare, simti in genunchi pe ce panta cobori. E bine de tot cand ajungi jos, dar merita excursia, chiar si atunci cand narcisele nu sunt in floare. E aproape un cliseu, dar in Romania exista o groaza de locuri faine, desigur, de cele mai multe ori greu accesibile datorita drumurilor proaste, locuri care atunci cand le vezi iti imprumuta parca din linistea lor si iti vindeca sufletul. Poiana cu narcise de la Tecsesti e unul dintre acele locuri.

Eurovision, cu durere in suflet

Daca ar fi sa vorbesc in hiperbole, Eurovision-ul de anul asta a fost de departe ce mai plictisitor din cate imi amintesc sa fi vazut. Chestie care s-a vazut si la puncte, vreo 3-5 melodii s-au batut pana aproape de final sa ia premiul cel mare, semn ca nimeni nu a reusit sa se impuna ca favorit in fata publicului. Deci boring.

Melodia castigatoare a fost ceva desprins din albumul lui Britney Spears la tinerete, desi teoretic erau doua voci acolo. Niste versuri de toata jena "Come to me, come to me tonight / Oh god I need you, anyway... baby / I just wanna be, be around you all the time / Oh god I need you.. oh...", niste solisti cam paraleli, dar "au facut show". Adica au dat bani pe artificii, ca in caz ca nu stiati, anul asta la Eurovision s-au platit toate artificiile. De aia a avut Romania doar niste puff-uri sclipicioase la final, mai putine decat la tortul miresei la o nunta de cartier. Revenind la castigatori, unul dintre comentariile pe care le-am citit au fost genial: anul trecut azerii au cheltuit 1 milion de dolari ca sa isi promoveze piesa, anul asta s-au descurcat mai bine, au dat banii celorlalti participanti, ca sa cante prost, sa fie siguri ca vor castiga.



Spicuind din restul concursului, moldovenii au fost cei mai colorati, cu tema lor de Gnomeo si Julieta si cu tanti pe monociclu. Ca fapt divers, organizatorii germani ai Eurovisionului de anul au decis sa arate la inceputul fiecare melodii imagini cu imigranti din tara celor care canta melodia. Stiti ce au aratat la Moldova? Un spalator de geamuri ce lucra in Berlin parca. Deci serios, cat de nesimtit sa fii si sa alegi asa ceva pentru a prezenta o tara la un concurs international?



Grecia si Turcia au mers anul asta pe principiul "noi putem sa trimitem orice la Eurovision, ca sigur suntem printre primii". Soc si groaza, Turcia nu s-a calificat in finala si nu-mi pare de loc rau. Cand canta nenea ala "let's have a little fun", simteam niste fiori pe sira spinarii, cam ca atunci cand am vazut prima data Tacerea Mieilor.



Grecii au reusit sa se califice in finala, cu una dintre cele mai penibile combinatii rap/muzica folclorica din cate mi-a fost dat sa ascult vreodata. Stereo Mike, tipul cu rap-ul, e un vajnic exponent pentru stilul Oprisan. Noroc cu Loucas ca era baiat dragut, si a si lacrimat un pic catre public, si toate fetele s-au topit.



Cel mai mare fas de anul asta a fost tipul din Franta. Recunosc ca nu am studii de specialitate, da' cu parerea pot sa imi dau ca tot romanul. Mie mi s-a parut ca nenea a fost neimpresionant, pe cat se vroia de super tenor. Daca tot vii cu muzica semi-clasica, care nu e pe toate gusturile, atunci macar da-ne domnule pe spate cu interpretarea, nu gafai de pe la mijlocul melodiei. Si mai piaptana-te, te rog, ca nu costa.



Premiul 1 cu coronita il ia anul asta Captain Planet-ul Finlandei, Paradise Oskar. E induiosator nenea asta, daca ar fi sa zic ceva naspa de el ar fi ca si cum as lovi un catelus.



Premiul "Violenta in Familie" pentru anul 2011 merge la rusi. "I'm coming to get you / I'm running, I'm gunning for you ..". Deci da, Tacerea Mieilor din nou.



Premiul "My secret combination" merge la reprezentantul Suediei, pentru cea mai pop si piti-roz melodie din concurs. Minune maxima ca nu a castigat. Mi-a trecut glontul pe la ureche, ca sigur ajungeam sa jur ca si in 2008 ca nu ma mai uit niciodata la concursul asta. M-a tinut mult nu?



Mentiuni importante s-au luat si la sectiunea cel mai cool nume din concurs. Paradise Oskar, mentionat mai sus, a fost complet eclipsat de Dino Merlin din Bosnia Hertegovina. Iar acesta, a fost la randul lui lasat in urma de reprezentantul celor din Cipru : Hristos Milordos, care din pacate nu a intrat in finala, dovedind, inca o data, ca Eurovisionul e dat dracului.

Si in final, cu durere in suflet va las cu recap-ul tuturor melodiilor din finala. Sper ca la anul sa fie mai bine, ca mai rau, cu greu se poate.