miercuri, 26 decembrie 2012

12 carti de citit in 2013

Ok, probabil voi citi ceva mai mult de 12 carti in 2013, dar exista citit si Citit.

Cititul cu "c" mic, e atunci cand vii acasa dupa o zi de munca, iti faci o cana mare de ceai sau ciocolata, iti pui o patura moale pe canapea, te infasori in ea ca o omida si iti alegi o carte buna cu care sa petreci cateva ore de sublima uitare. Daca ziua de munca a fost mai mult rea decat buna, e acceptabil sa adaugi si un shot de Baileys in ciocolata, dar chiar si fara, creierasul se distreaza de minune cand nu are de rezolvat probleme complexe si algoritmi imbarligati ci trebuie doar sa-si imagineze cum ar fi sa traiasca intr-un satuc englezesc, cu gradini de trandafiri si ceaiuri de la ora cinci. Si cu crime.

Probabil v-ati dat seama deja, eu ma relaxez cu Agatha Christie si Midsomer Murders. Cu cat mai multe cadavre, cu atat mai bine.

Exista insa si celelalte carti, cele care te pot face sa intelegi lumea intr-un cu totul alt fel. Nu, nu vorbesc despre autori ca Dostoievski sau Kafka, care oricat de interesanti ar fi, scriu totusi fictiune. (dar ca sfat: mamelor din lumea-ntreaga, nu va lasati copii de 14 ani sa citeasca Dostoievski, pentru ca a) ii va prinde un plictis cumplit de cate ori se discuta despre autorii rusi, plictis de care nu vor scapa nici cand ajung la 29 de ani si jumatate si be) peste ani si ani se vor face de rusine in fata unor studenti la Litere afirmand, cu nonsalanta, despre Fratii Karamazov, o capodopera a literaturii universale "Ma, mie nu-mi place cartea, ca aia numa beau si se cearta")

E o ambitie personala sa termin 2013 mai inteligenta decat l-am inceput, cu un pic mai multa cunoastere si mult mai multe intrebari. Cartile pe care mi le propun anul asta sunt toate carti non-fictiune si majoritate sunt recunoscute ca definitorii pentru domeniile lor. Nu sunt usor de citit, pentru unele e nevoie de cunostinte de specialitate ca sa poti sa le intelegi, dar noh, daca tot raman cu mai putini neuroni dupa 30 de ani, macar sa fie unii bine antrenati.

Si ca sa nu mai palavragesc inutil, ta daaaa!!!!, lista de lectura pentru 2013:

Ianuarie: The Inteligent Investor, a lui Benjamin Graham - o carte despre investitiile pe bursa, publicata pentru prima data in 1949 de catre un profesor de economie care a devenit mai tarziu mentorul lui Waren Buffet. Yep, he's that good.

Februarie: On the origin of species de Charles Darwin. O carte care a deschis cutia Pandorei in materie de credinta si stiinta si care iti da raspunsul la intrebarea "De ce suntem noi aici pe pamant?" (Pentru ca am fost un pic mai destepti ca restul regnului animal si am mancat/exterminat/pus la jug tot restul ecosistemului). By the way, aveati idee ca americanii au ceva foarte distractiv care se cheama Inteligent Design si pe care se chinuie sa o instituie ca materie de scoala in locul Teoriei Evolutiei a lui Darwin.

Martie: Tratat de istoria religiilor, Mircea Eliade. Pentru ca religia sau mai bine zis spiritualitatea, e una dintre trasaturile definitorii a umanitatii.

Aprilie: The Well-Tempered Garden de Christopher Lloyd. Un maestru gradinar, de fapt un arhitect in plante, povesteste despre traditionala gradina englezeasca, cea care arata atat de bine in filme ca Midsomer Murders. Da, stiu, am o fixatie.

Mai: On Writing a lui Stephen King - o carte despre ce inseamna sa fii scriitor "de succes" scrisa de catre unul dintre cei mai cititi scriitori din toate timpurile.

Iunie: The Elements of Style, de Strunk & White - o carte despre cum sa scrii inteligibil si corect. E in engleza si poate nu are extrem de multa relevanta pentru mine, dar este o carte recomandata pentru oricine isi doreste sa devina un scriitor mai bun, chiar si pentru scriitori de bloguri :).

Iulie: Artificial Inteligence: A modern approach - ok, pe asta am citit-o deja cand eram in facultate, dar avea 1000 de pagini si profesorul era naspa, asa ca am reusit cu brio sa uit tot ce era mai intersant din ea, mi-a mai ramas pe retina doar o imagine a monstruletului Wumpus care sta la panda in lumea lui cu patratele (don't ask). In iulie voi trisa un pic, dar cartea are 1000+ de pagini sa fim seriosi, nu am nici o sansa sa o termin intr-o luna, deci voi citi doar capitolele care se refera la algoritmi genetici, care sunt dragostea mea cea mare.

August: Bossypants de Tina Fey - pentru ca e funny de tot, si e vacanta

Septembrie: The Decline and Fall of the Roman Empire de Edward Gibon. Pentru ca pe o ploaie marunta si rece, am stat in fata ruinelor Forumului Roman si mi-am zis "Sic transit gloria mundi".

Octombrie: The Travels of Marco Polo, - o carte scrisa in secolul 13 (si reeditata de nenumarate ori), dupa povestile lui Marco Polo despre calatoria lui prin Persia, China si Indonezia. Se gaseste pe google books.

Noiembrie: În apărarea pieţelor de Lucian Croitoru - nenea asta e consilierul Guvernatorului BNR si dupa cata publicitate i se face in ultima vreme, e posibil sa fie omul ce il va inlocui pe Mugur Isarescu atunci cand acesta se va satura sa struneasca paritatea leu-dolar si se va retrage la via lui s-o asculte pe Maria Tanase cantand "Bun e vinul giurgiuliu". Pe de alta parte, articolul lui despre libertatea economica demonstreaza ca cel putin la capitolul inteligenta omul are destul ca sa mai dea si altora, deci per ansamblu e ok, suntem pe maini bune.

Decembrie: Fenomenul Pitesti de Virgil Iernunca - pentru ca nu cumva sa uitam de ce a existat o revolutie.


joi, 13 decembrie 2012

Catre 2013

Ca in fiecare an, in perioada asta imi fac o groaza de planuri pentru ce voi face anul viitor.

E o distractie totala (sunt ironica evident) cand imi dau seama ca a trecut un an si putine dintre lucrurile pe care mi le-am propus au fost duse la bun sfarsit. Sunt o eterna incepatoare de activitati sortite esecului, o optimista fara leac atunci cand imi propun, cu toata seriozitatea: anul asta fac si dreg, si invart si dreg inca o data.

Si cu toate astea.. nu e totul chiar negru. Unele chestii imi reusesc, poate din greseala, poate ca o alternativa mai buna la viitorul provizionat.

In 2012 nu mi-am planificat nimic magnific. Imi doream doar sa imi petrec mai mult timp acasa.  Ok, bine ziceam ca o sa urc si pe Ineu anul asta. Evident, ambitioasa din mine, nu m-a lasat sa incep 2012 fara chiar nici un scop.

Ei bine, n-am petrecut mai mult timp acasa ca anul trecut. Am fost plecata in Germania vreo 2 luni din 12. Si n-am urcat nici pe Ineu.

Dar, cu toate ca mi-am ratat cu brio toate tintele stabilite, 2012 a fost un an frumos. Am vizitat, pe rand: Koln, Hanover, Istanbul, Thassos, Roma, Vatican. Am urcat sus de tot, pana pe varful Ceahlaului, muntele sacru al dacilor. Am vizitat, din nou, cele mai frumoase manastiri din Bucovina: Moldovita, Sucevita, Putna, Voronet...

Acum ca ma gandesc, poate ca nici nu sunt chiar asa o loserita cand e vorba de planificare. Sunt doar o loserita cand e vorba de sa-mi dau seama ce imi doresc cu adevarat :P. Pentru ca tot ce imi planific se executa invers.

Ce-as mai putea oare face in 2013, ca sa-mi intrec experientele acumulate in anul care tocmai se indreapta spre sfarsit?  Asta, bine inteles, daca trecem de sfarsitul lumii, mayasii, alienii, predatorii, balaurienii si serpilienii care ne asteapta dupa colt pe 21 decembrie.

Probabil cea mai arzatoare si dureroasa dorinta in momentul de fata e sa invat sa traiesc intentionat. Sa nu las timpul sa treaca pe langa mine, in timp ce dau like-uri pe facebook la poze in care altii isi traiesc viata. Sa vad soarele adevarat mai des decat vad soarele de pe wallpaper. Sa ies din cochilia mica de IT-ist uzat si sa admir lumea din mijlocul ei. Si sa zambesc. Cu gura pana la urechi si cu inima cat pamantul intreg. 

Acum, in prag de 2013, va urez un an bun, si sa ne vedem pe partea cealalta a sfarsitului. Cum care sfarsit? Ala cu mayasii, alienii, serpilienii... etc.