Strutul de Craciun

De Craciunul asta, ca mai toti anii de altfel, am ajuns la Bistrita chiar in Ajun, exact la timp ca sa primesc cadouri sub brad si sa ascult colindatorii. Anul asta au fost mai putini ca in alti ani, dar noh, tot am auzit o colinda de la baiatul lui nenea Mitica de la 3.

Traditia a fost deci respectata.

Tata a incercat sa fure, ca de obicei, toate cadourile de sub brad. Si tot ca de obicei, cand nu a reusit, s-a aruncat asupra cadoului mai mare si a declarat sus si tare ca e sigur ca punga cea mai mare trebuie ii apartina. Spre surprinderea lui, anul asta cadoul cel mai mare chiar ii era destinat, asa ca ne-am desfacut in pace restul de pungi si cutii si cu multe aaahh-uri si uuuhh-uri si "ioi ce fain"-uri, ne-am probat, aranjat si admirat reciproc captura de Craciun.

Traditia a fost deci respectata.

Si tot ca de obicei, a doua zi de Craciun am decis sa ne plimbam un pic prin Bistrita, care e asa de frumoasa de Craciun. Am trecut pe langa fostul meu liceu pe care i-l arat in fiecare an lui Filip si ii zic "uite, aici pe terenul asta de sport am lesinat eu la orele lui Nasaudeanu". Apoi ne-am indreptat cu pasi vioi spre biserica din centrul orasului, pentru ca plimbarea noastra ne duce de obicei "pe Sugalete".




Am admirat turla noua a bisericii sasesti, refacuta dupa incendiul care a distrus-o complet acum cativa ani si ne pregateam sa ne intoarcem acasa.

Traditia fusese respectata.

Si atunci, ca-n filmele cu prosti, aparu el. Strutul.



O aratare mov, cat un om de inalta, cu pulpe groase de velociraptor, acoperit de margarete albe si impodobit cu o coroana aurie, probabil dupa moda magilor. O, dulce nebunie!

Aveam sa aflu mai apoi, cand am chestionat-o cu o fascinatie morbida pe mama, ca strutii (vreo 8), imprastiati prin tot orasul, nu sunt, cum gresit presupusesem eu, strans legati de spiritul Craciunului. Nu au fost instalati in miez de noapte de catre un autor necunoscut, cu simturile anesteziate de prea mult ler si urechile inca bubuind a Hrusca. Nu, strutii acestia nu sunt temporari, sunt emanatia permanenta a unui primar care i-a declarat simbolul orasului, meniti sa ne marcheze locurile importante din urbe cu alura lor diafana de pasare ce nu poate sa zboare. O, dulce, dulce nebunie!

Dar pentru mine strutul acesta a devenit un nou simbol. Un "ping" poetic pe care l-a emis ultima roata din creierul supraincalzit al primarului bistritean, atunci cand a renuntat la lupta pentru supravietuire intr-o lume atat de cruda.

Un simbol al luptei neincetate care se duce de cand omul a reusit pentru prima oara sa coboare din copac, cand s-au rostit prima oara cuvintele eroice "Futu-i c-am ratat creaga". Nu e o lupta intre bine si rau cum gresit ati fi putut sa presupuneti, ci o lupta mult mai epica, mult mai teribila, o lupta intre prostia omeneasca pe deoparte si intregul univers, pe partea adversa.

Strutul acesta e un semn ca omul castiga.

Romanii sunt doar oameni normali

In Romania intotdeauna au existat 2 curente de gandire. Unul care zice ca romanii au steaua in frunte, ca au cei mai buni sportivi, cei mai buni inventatori, cei mai olimpici olimpici, etc. Cealalta tabara e dimpotriva convinsa ca nu exista nici o tara pe lume care sa fie mai urata ca Romania, mai murdara, mai plina de oameni prosti/smecherasi/tigani etc. Ca Romanii sunt buda Europei si ca toti ceilalti se uita la noi de sus si ne scuipa in cap.

1 Decembrie e momentul perfect ca retorica celor 2 tabere sa atinga cote impresionante. Si totusi, ca deobicei, adevarul e undeva pe la mijloc. Nu suntem ingerii luminii coborati pe pamant ca sa aduca adevarul suprem, nu suntem nici plamaditi din gunoiul de grajd ce i-a ramas lui Dumnezeu dupa ce a terminat de arat pamantul. Suntem doar oameni normali, cu momentele noastre de geniu si momentele noastre de slabiciune. Cateodata suntem exceptionali in mizerie, alteori in frumusete, insa in majoritatea timpului suntem cam ca mai toti ceilalti, normali.

Am spalat vase in State o vara intreaga, am trait viata de student in China comunista si am programat in/pentru Anglia, Franta, Germania, etc. Peste tot pe unde am trecut am intalnit si oameni buni si oameni rai, si oameni destepti si oameni prosti, si oameni muncitori si oameni lenesi. Nu poti compara o natiune cu alta si sa zici, da ma, uite nemtii sunt cei mai buni, cehii pe undeva pe la mijloc si indienii varza. Nu poti sa faci asta pentru ca nu exista o natie undeva pe pamantul asta care sa fie cea mai buna in toate. Daca ar fi, ar domina Pamantul.

Sigur, chinezii sunt foarte muncitori, dar in acelasi timp, daca privesti istoric, iti dai seama ca de fiecare data cand ajung intr-o stare de prosperitate maxima, isi distrug civilizatia din interior. De aia si au o vorba - la noi o dinastie tine cam 200-300 de ani, apoi avem razboi civil.

Sigur, indienii sunt probabil cei mai credinciosi oameni ( au zei cu sutele deci au de unde alege) si de asemenea, credinta lor e una dintre cele mai pasnice, dar nu mi-as dori sa traiesc in India. E mult prea multa inegalitate in tara aia, unii au totul si altii nu au nimic.

Germanii sunt una dintre cele mai eficiente natii pe care le cunosc, dar cateodata eficienta asta e canalizata spre a gasi cel mai bun mod in care sa transformi un om in fertilizator agricol. No, thank you.

Rusii sunt de o sensibilitate rara, au dat omenirii mari compozitori si scritori, dar adevarul e ca la betie toti suntem sensibili si incepem sa vedem lumea cu alti ochi.

Si romanii? Romanii sunt niste oameni adaptabili. Asta inseamna ca oriunde i-ai trimite, se descurca. Inseamna ca fie in Spania la capsuni sau in Canada la programat sau studiaza in State ori la Paris, romanii prospera. Suntem ca sobolanii. Nu neaparat cele mai placute dintre animale, dar cu siguranta unele dintre cele mai adaptate la mediu. Tigrii si leii sunt impresionanti, dar de cele mai multe ori ii vezi doar ca trofee montate pe un zid. Sobolanii in schimb, au colonizat pamantul, (ducand cu ei, in unele cazuri ciuma bubonica in paranteza fie spus).