joi, 1 decembrie 2011

Romanii sunt doar oameni normali

In Romania intotdeauna au existat 2 curente de gandire. Unul care zice ca romanii au steaua in frunte, ca au cei mai buni sportivi, cei mai buni inventatori, cei mai olimpici olimpici, etc. Cealalta tabara e dimpotriva convinsa ca nu exista nici o tara pe lume care sa fie mai urata ca Romania, mai murdara, mai plina de oameni prosti/smecherasi/tigani etc. Ca Romanii sunt buda Europei si ca toti ceilalti se uita la noi de sus si ne scuipa in cap.

1 Decembrie e momentul perfect ca retorica celor 2 tabere sa atinga cote impresionante. Si totusi, ca deobicei, adevarul e undeva pe la mijloc. Nu suntem ingerii luminii coborati pe pamant ca sa aduca adevarul suprem, nu suntem nici plamaditi din gunoiul de grajd ce i-a ramas lui Dumnezeu dupa ce a terminat de arat pamantul. Suntem doar oameni normali, cu momentele noastre de geniu si momentele noastre de slabiciune. Cateodata suntem exceptionali in mizerie, alteori in frumusete, insa in majoritatea timpului suntem cam ca mai toti ceilalti, normali.

Am spalat vase in State o vara intreaga, am trait viata de student in China comunista si am programat in/pentru Anglia, Franta, Germania, etc. Peste tot pe unde am trecut am intalnit si oameni buni si oameni rai, si oameni destepti si oameni prosti, si oameni muncitori si oameni lenesi. Nu poti compara o natiune cu alta si sa zici, da ma, uite nemtii sunt cei mai buni, cehii pe undeva pe la mijloc si indienii varza. Nu poti sa faci asta pentru ca nu exista o natie undeva pe pamantul asta care sa fie cea mai buna in toate. Daca ar fi, ar domina Pamantul.

Sigur, chinezii sunt foarte muncitori, dar in acelasi timp, daca privesti istoric, iti dai seama ca de fiecare data cand ajung intr-o stare de prosperitate maxima, isi distrug civilizatia din interior. De aia si au o vorba - la noi o dinastie tine cam 200-300 de ani, apoi avem razboi civil.

Sigur, indienii sunt probabil cei mai credinciosi oameni ( au zei cu sutele deci au de unde alege) si de asemenea, credinta lor e una dintre cele mai pasnice, dar nu mi-as dori sa traiesc in India. E mult prea multa inegalitate in tara aia, unii au totul si altii nu au nimic.

Germanii sunt una dintre cele mai eficiente natii pe care le cunosc, dar cateodata eficienta asta e canalizata spre a gasi cel mai bun mod in care sa transformi un om in fertilizator agricol. No, thank you.

Rusii sunt de o sensibilitate rara, au dat omenirii mari compozitori si scritori, dar adevarul e ca la betie toti suntem sensibili si incepem sa vedem lumea cu alti ochi.

Si romanii? Romanii sunt niste oameni adaptabili. Asta inseamna ca oriunde i-ai trimite, se descurca. Inseamna ca fie in Spania la capsuni sau in Canada la programat sau studiaza in State ori la Paris, romanii prospera. Suntem ca sobolanii. Nu neaparat cele mai placute dintre animale, dar cu siguranta unele dintre cele mai adaptate la mediu. Tigrii si leii sunt impresionanti, dar de cele mai multe ori ii vezi doar ca trofee montate pe un zid. Sobolanii in schimb, au colonizat pamantul, (ducand cu ei, in unele cazuri ciuma bubonica in paranteza fie spus).

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu