La sanius

Am fost duminica la sanius in Floresti pe dealul din fata blocului. Alt motiv pentru care imi place la noi la sat, e aproape de natura :).

Cris si Adi au venit cu saniuta "old school":


Double si Alia au venit fara saniute, dar cu ditai tunul de aparat de fotografiat. Ca de obicei. Cred ca si in vis deja vad numai prin obiectiv.


Eu am incercat sa fac un ingeras in zapada. Am reusit din a doua incercare, la prima m-a placat Filip si a iesit ingerasul cu doua membre in plus.


Asa-i ca e frumos la Floresti?

Sunt prea tanara ca sa spun "Copii din ziua de astazi"

... dar nu ma pot abtine.

Una dintre chestiile misto la statul in Floresti e ca merg cu autobuzul la job. Da, stiu, o sa ziceti ce e asa de misto in asta, ca oricum pierzi super mult timp in statie si ca ar fi mult mai buna o masina.

Treaba e ca a mersul cu autobuzul e cumva o chestie asa.. de comunitate. Nu poti sa mergi cu busul de doua ori pe zi cate 30-40 de minute pe tura fara sa incepi sa iti cunosti tovarasii de drum, fara sa incepi incetul cu incetul sa intri in viata lor.

Nu poti sa nu tragi cu urechea la vaitaturile unei tanti care se plange de copii sau sa nu admiri bebelusii grasi care adorm dimineata cand sunt dusi la gradinita. Si incepi sa ii denumesti in gand pe fiecare dintre ei. De exemplu pe "The fat baby"(bebele gras) l-am salvat intr-o dimineata de la o cazatura sanatoasa, cand mama lui care il tinea in brate s-a impiedicat pe scara de la autobuz si era sa il striveasca de asfalt.

Sau mai e "The gay guy" de care ne ferim ca de ciuma dupa ce am stat de vreo doua ori langa el in autobuz si a trancanit una intr-una pe tot parcursul drumului. Sau "Richard al treilea" botezat asa pentru ca zice Filip ca seamana cu un actor.

Ajungem acuma si la subiectul postului de azi: "The cool kids at the end of the bus".
Astia sunt niste copii de liceu care merg in fiecare dimineata cu busul in Manastur. Sunt majoritatea baieti dar printre ei sunt si cateva fete. Asculta muzica rap la mobile. Sunt "cool". Sunt "trendy". Si sunt asa draguti cum incearca ei sa para mari si tari, cand de fapt stii ca daca se incrunta mamicile lor o data, instant fac in pantaloni.

Adica au fost draguti pana azi dimineata. Cand am stat in fata lor pe scaun si i-am auzit povestind.
"Ma tu cu ce bus vii azi inapoi?"
"Cu ala de 1."
"Da de ce ma? Ce-ai patit de stai pana la ora aia? Hai mai cu ala de 11."(nota redactorului: adica sa chiuleasca)
"Nu pot ma, ca am chimie ultima ora si am un 1 sau un 2 si tre sa trec si eu."
"Iti trebuie un 9 ca sa treci ma."
"Nu ma, doi de 7."(nota redactorului: nici macar ambitie nu are.)
"Ma da tu ai ghiozdanul cu tine. Ce-ai patit de ti-ai adus cartile cu tine?"
"Nu ma. Am sandwichuri."

Deci vorba lui Filip. Bine ca am facut Politehnica, ca mai avem o sansa. Muncim cat de mult putem acuma cat suntem tineri si incercam sa facem un robot inteligent, care sa poata sa suplineasca un medic sau un inginer. Ca dupa ce imbatranim noi, la generatia actuala, inteligenta nu o sa fie usor de gasit.

pentru fete

In caz ca va lasa barbatul singure acasa si se duce sa joace fotbal(ca pe mine), sau in caz ca ati avut o zi groaznica la job(ca mine) sau pur si simplu aveti nevoie de o doza buna de estrogen in viata voastra(din nou, ca mine) va recomand cu caldura sa vizionati "Pride and Prejudice" varianta din 1995 facuta de BBC cu Colin Firth si Jennifer Ehle.

Aveti aici un preview ca sa puteti intelege la ce ma refer:



Din punctul meu de vedere e de departe cea mai buna ecranizare a romanului si am vazut 4 pana acum (inclusiv una care se chema "Bride and Prejudice" cu Aishwarya Rai si era facuta la Bollywood in stil indian).

In general imi plac super mult ecranizarile BBC pentru ca pastreaza aproape intacte sursele originale si au actori de exceptie. Si mi se par mult mai veridice decat ecranizarile holywoodiene, probabil pentru ca in afara de actorii principali, nici unul dintre ceilalti nu sunt oameni frumosi. Daca vezi un film american iti dai seama ca toti actorii, inclusiv cel mai neinsemnat sunt aproape perfecti din punct de vedere fizic. Sau grotesti de diformi in caz ca o cere rolul. Nu exista cale de mijloc. Nu exista oameni normali, cu riduri pe frunte, cu un pic de burta de la bere. De la o vreme e obositor sa vezi numai oameni perfecti.

La BBC in schimb ai oameni care sunt destul de departe de ideea standard de perfectiune. Cum e Dawn French in "The Vicar of Dibley". O tanti care are minim 120 de kilograme dar cu toate astea nu poti sa nu o indragesti imediat. Sau Rowan Atkinson care inainte de a fi Mr Bean, a jucat in comedii ca The Black Adder. Sau Hugh Laurie si Stephen Fry in Jeeves and Wooster.

Genul asta de actori pot sa joace la fel de bine si intr-o comedie si intr-o tragedie, cu la fel de multa usurinta si intr-un film mic sau un blockbuster. Talentul lor nu depinde de injectii cu Botox si dinti perfect albi si sunt sigura ca si la 80 de ani isi vor gasi un rol pe care sa il joace, chiar daca "frumusetea" a trecut. Daca ii compari cu faimosii actori americani, ca Tom Cruise de exemplu sau Megan Fox iti dai seama ca e ca si cum ai compara o fufa de la noi ce se crede cantareata gen Blondy cu un artist adevarat ca Alanis Morisette de exemplu. Diferenta e imensa.

Cred ca am deviat un pic de la subiect care era un film romantic, de vazut cu prietenele care o sa stie sa il aprecieze. Se recomanda un pahar de vin rosu langa.
Daca vreti sa vedeti tot filmul, e uploadat pe YouTube, aici e linkul de la Episodul 1, partea a 2 din 6 (prima parte din pacate eu nu pot sa o incarc).

New Year resolutions

Acuma ca a trecut anul am avut si eu timp sa meditez la planuri pentru 2010.

Unul dintre planurile cele mai ambitioase de anul acesta e sa incerc sa scap de kilogramele in plus si sa am mai multa grija de sanatate. Prima masura anul asta e sa merg la lectii de dans impreuna cu Filip. Avem un intelegere beton: mergem 4 luni timp de 2 ore pe saptamana la dans de societate si 10 ani de acum inainte o sa fie liber. Bine, tot mai trebuie sa danseze cu mine la nunti, dar macar lectii nu mai trebuie sa ia o buna bucata de timp.

Un alt plan e sa vizitez Berlin/Dublin/Zurich, in functie de care dintre prietenii plecati in strainate (Ileana/ Suzi si Victor /Diana) au timp liber in perioada mai-iunie. Macar un lucru bun a iesit din toata migratia asta romaneasca, oriunde te duci in Europa, oricat de mic orasul, intotdeauna vei gasi un roman pe acolo.

Ca o paranteza, acum cativa ani am plecat pentru o saptamana intr-un orasel micut din Germania, in Erlagen, si nu stiu daca va vine sa credeti dar a trebuit sa duc mancare la pachet pentru cineva care studia acolo si era din Bistrita. Mamicile din Romania ar putea sa conduca universul daca ar iesi din bucatarie destul de mult timp.

A treia promisiune pe anul acesta e sa incep in sfarsit sa muncesc la cartea pe care planuiesc sa o scriu de multa vreme. Da, stiu ca un autor incepator nu ar trebui sa se laude singur, dar e o speranta veche, de cativa ani. Acum imi trebuie doar timp/chef ca idei am destule. De exemplu azi m-a pocnit inspiratia ascultand melodia asta:



Personajul principal al cantecului e chiar celebru si a fost inventat de David Bowie: Major_Tom. I love the 80's.

Voi ce v-ati propus pentru 2010?