The gang: eu si Filip, Cris si Adi, Alia si Dan, Andra.
In prima excursie de "primavara" de anul asta am vizitat cheile Rameti si manastirea cu acelasi nume. Desi primavara e cam mult spus pentru ca ne-a plouat constant, o ploaie mocaneasca mohorata, cu rafale din cand in cand.
Nu a fost cel mai bun moment in care sa vizitam zona, de aceea nici nu ne-am aventurat foarte departe in interiorul cheilor. Am inaintat doar circa 500 de metri, pana cand am vazut prima "poarta", o formatiune unde cei doi pereti de piatra sunt aproape uniti de o piatra orizontala intre ei.
Apoi ne-am intors, tinandu-ne de piroanele metalice batute in stanca, incercand sa nu alunecam pe pietrele ude ascunse sub un strat gros de frunze. Plimbarea in chei nu e chiar usoara, mai ales cand nivelul apei e destul de inalt incat sa te ia de pe picioare daca cumva cazi in rau.
Am ajuns acasa murdara pe genunchi si pe fund, ca un copil mic care se taraste de-a busilea. Insa nu imi pare rau de loc, cam ca si in reclama aia de la Omo cu "Murdarirea este buna", adica e ok sa te murdaresti cata vreme traiesti din plin in timpul ala.
Tata mi-a zis ca zona se cheama "Tara de piatra" si adevarul e ca dupa ce faci o plimbare prin chei poti sa intelegi de ce. Parca ai intra intr-o alta lume. O lume dominata de mugetul apei care se zdrobeste de stanci, de elemente in stare nativa. Piatra si apa intr-o lupta continua, in care nu este loc pentru oameni.
O lume pustie. O lume salbatica. O lume care, in prag de primavara, are tipete stridente de culoare: un verde-smarald neverosimil al apei, un sangeriu al frunzelor moarte, un verde crud al muschilor, inconjurate de culori sobre si triste. Cam ca in poeziile lui Bacovia :).
Postări
1 comentarii:
imi place noul look al blogului :) de abia astept sa se umple sectiunea Prin bucatarie :D
Trimiteți un comentariu